Câinii au fost frezați, spălați, toaletați într-un salon mobil, fiind apoi fotografiați pentru a fi oferiți spre adopție în zona Flora.
În urma campaniei denumită „Marea transformare”, ce a avut loc în acest weekend, nouă câini din adăpostul Danyflor de la Șag au fost adoptați. Restul s-au întors acolo, însă pot fi oricând luați acasă.
Adriana Tudor, reprezentant Asociația „Animal Care Team” ne-a declarat că cei nouă patrupezi au fost luați acasă atât de familii care nu au copii, cât și de familii care au copii.
Reprezentanții organizațiilor preocupate de protecția animalelor, precum și autoritățile locale, fac apel la timișoreni atât să adopte un cățel, în măsura posibilităților, desigur, dar și să-și sterilizeze animalele pe care le au.
Următorul târg de adopții va avea loc la începutul lunii octombrie.
Adăpost modern pentru animalele abandonate
Vă reamintim că Primăria Timișoara a identificat, recent, un teren în zona industrială Freidorf, care întrunește condițiile cerute de lege pentru construirea unui adăpost modern necesar animalelor abandonate.
Primarul Dominic Fritz a declarat, zilele trecute, că orașul nostru are nevoie de un adăpost de câini unde atenția să se concentreze pe condițiile de îngrijire a animalelor și nu pe profit.
Terenul din Freidorf a fost intabulat și urmează pregătirea documentației urbanistice și tehnice. Acolo, municipalitatea vrea să ridice spații decente pentru câini, chiar și o clinică veterinară. Când va fi gata, nu va mai trebui să externalizeze acest serviciu la firme private.
De asemenea, din această toamnă, Primăria Timișoara subvenționează de la bugetul local sterilizarea câinilor care nu sunt de rasă, în cazul proprietarilor care câștigă mai puțin decât venitul mediu pe economie.
Deţinătorii de câini de rasă comună sau metişi care doresc să beneficieze de subvenţionarea sterilizării câinilor pe care îi deţin trebuie să depună o solicitare în acest sens la Primăria Timișoara. Se estimează că astfel vor fi sterilizați 2.500 de câini.
Trimite articolul
Xnu mai cumparati caini….cumparand ii imbogatiti pe samsarii de caini care , de 2 ori pe an, ani de zile chinuie animalele sa fete ca ei sa se imbogateasca. sigur sunt unii cocalaristi care isi cumpara un caine ca sa se laude: caini de lupta sau dupa caz, caini mici cu care sa se poata lauda prin mall-uri
o cunostiinta a adoptat de la daniflor acum cateva luni un maidanez talie mica. s-a dovedit sa fie un catel ultra afectuas, cuminte si ascultator…o minunatie de catel.
adopatand un caine dintr-un adapost sau de pe strada (eu am 2 astfel de catei) salvati un suflet de la chinuri
e foarte bine ca primaria vrea sa faca un astfel de adapost. problema este cine va lucra acolo…daca angajeaza toti psihopatii atunci mai bine lasa cainii pe strada. ca deh…se faca afaceri bune cu blana de caine
-
Prâslea poate că ești ; debil în niciun caz , Apreciez comentariu tău .