În perioada 21-23 aprilie a avut loc prima ediție a Convenției Internaționale de Tatuaje Timișoara (TITC), susținută la Iulius Congress Hall. Aproximativ 50 de artiști locali și internaționali și-au dat întâlnire cu mii de spectatori și participanți care au trecut vizitat târgul.
Tatuaje, muzică și artă, graffiti, spectacol de foc, sporturi extreme, stil de viață urban, întâlnire cu oameni noi și multe altele – este imaginea completă a evenimentului de mare amploare. Este primul de o astfel de amploare organizat în Timișoara. La proiect s-a lucrat luni bune, iar organizatorii au adus doar artiști de renume din zonă și de peste oceane.
„Lucrăm de luni bune la acest evenimentul asta. E unul de anvergură, având în vedere că Timișoara este și Capitală Culturala Europeană. Am vrut să contribuim și noi la acest lucru. Fiind în domeniul tatuajelor, ne-am gândit să venim și noi cu ceva și am organizat această convenție, Timișoara Internațional Tattoo Convention. Este primul eveniment de o astfel de amploare. Au mai fost evenimente mai mici înainte, dar noi am făcut unul mare. Am adus doar artiști de top, de peste tot. Aproximativ 50 de artiști din toată lumea, inclusiv Malaezia, Thailanda, Hong Kong, Italia, Croația, Germania, Serbia”, a declarat pentru Tion Sorin Stanca, unul dintre organizatorii evenimentului.
Pe lângă prezența artiștilor internaționali, prin proiect s-a dorit și sprijinirea celor locali.
„În general, am încercat să sprijinim comunitatea locală. Să aducem către Timișoara conceptul acesta de artă care e tot mai popular. Nu este o chestie nouă. Lumea tatuează tot mai mult. E un întreg concept. Am adus cât mai mulți artiști, ca lumea să aibă posibilitatea să vadă ce înseamnă mai exact să te tatuezi. Să vadă întreg procesul: de la alegera modelului, la schițarea lui pe o hârtie, modelul pe care îl pui pe piele, tatuajul. Ce pleacă de la o schița în creion și care este finalitatea lui. Au avut posibilitatea să vadă și multe stiluri de tatuaj, pentru că fiecare artist are stilul propriu”, a mai spus Stanca.
Potrivit organizatorilor, obținerea unui tatuaj este o experiență personală, care va rămâne cu tine toată viața. De aceea este important ca acesta să fie făcut corect. Astfel, cei prezenți la eveniment au avut oportunitatea de a-și face un tatuaj sau chiar un piercing cu un artist de oriunde în lume, cu tehnici tradiționale sau specializate, în stiluri de tatuaj diverse, precum tradițional sau japonez.
Conceptul a fost unul dinamic și interactiv, iar cei prezenți s-au declarat încântați și mulțumiți de eveniment și abia așteaptă ediția de anul viitor.
Evenimentul nu se află pe lista programului Timișoara 2023 – Capitala Europeană a Culturii. Acesta a fost organizat din fonduri proprii.
foto: Tion
Citiți principiile noastre de moderare aici!