Gheorghe Ciuhandu a afirmat că şi-a depus cererea de pensionare luni, de Sf. Gheorghe. El a mai precizat că era timpul să facă acest pas după ce a lucrat 42 de ani, din care 16 i-a petrecut în funcţia de primar al Timişoarei. „Luni am depus cererea de pensionare, de Sf. Gheorghe, sper să fie într-un ceas bun. Deşi mă îndoiesc că guvernarea asta o să facă ceva bun”, a spus Ciuhandu.
Primarul în funcţie al Timişoarei a declarat că în cei 16 ani în care a condus oraşul a făcut alianţe şi cu PDL şi cu PSD şi cu PNL, însă doar pentru ca municipiul să fie guvernabil. Cu toate acestea, a spus Ciuhandu, partenerii au încercat să blocheze sau să întârzie proiectele propuse de el.
„Am pus bunăstarea Timişoarei deasupra de orice înţelegere sau alianţă politică – doar atunci când interesul Timişoarei mi-a cerut-o pentru ca acest oraş să fie guvernabil, am făcut alianţe şi cu PDL, şi cu PSD, şi cu PNL. De prea multe ori, însă, factori politici implicaţi, reprezentanţii acestora din consiliul local, consiliul judeţean şi prefectură, uneori chiar parteneri de alianţă, s-au străduit să blocheze sau să întârzie proiectele Timişoarei, din dorinţa de a diminua performanţa administraţiei în interes electoral. Dar, ori de câte ori au apărut aceste blocaje, am trecut peste ele în interesul şi în folosul Timişoarei”, a mai declarat Ciuhandu.
Edilul Timişoarei a reafirmat că atât USL, cât şi PDL i-au propus să candideze la încă un mandat sub culorile lor, însă nu a acceptat.
„Cele două blocuri politice importante la nivel naţional, USL (PNL+PSD+PC) şi PDL+UNPR, mi-au propus alianţe şi chiar să candidez în numele lor, ca primar, în anumite condiţii. Nu am putut accepta asemenea compromisuri, din dorinţa de a-mi păstra demnitatea, consecvenţa, din respect pentru cei care m-au ales şi pentru că am un singur crez politic: PNŢCD. Nu pot accepta traseismul politic deşănţat din ultima vreme şi cred, acum mai mult decât oricând, în necesitatea primenirii clasei politice, în depolitizarea administraţiei, în descentralizare şi autonomie locală. Dacă aş fi fost un tip avid de putere, probabil m-aţi fi văzut alături de USL sau de PDL, aş fi fost un candidat asumat şi acum aş fi fost prezent la toate televiziunile în fiecare zi. Dar genul acesta de politică nu m-a interesat niciodată”, a povestit Ciuhandu.
În opinia lui, a venit timpul să predea ştafeta unor oameni mai tineri, care să continue proiectele începute de el.
„Vin astăzi în faţa dumneavoastră să vă spun că aceste alegeri reprezintă momentul oportun pentru a preda ştafeta unor colegi tineri, care, beneficiind de baza solidă pe care am structurat oraşul, să continue proiectele demarate şi să dezvolte altele noi în interesul timişorenilor. Este nevoie de oameni tineri, dar maturi profesional, cu experienţă, care să aducă un avânt nou şi care ştiu deja ce înseamnă administraţia locală. Nu este vremea amatorismelor, a populismului şi a promisiunilor fără acoperire, făcute în numele ideii de schimbare de dragul schimbării. Este nevoie de multe cunoştinţe, de experienţă şi de pasiune pentru derularea marilor proiecte europene şi locale deja demarate. (…) De aceea am hotărât să nu mai candidez pentru un al cincelea mandat de primar al municipiului Timişoara”, a afirmat edilul Timişoarei.
Ciuhandu se referă la viceprimarul Adrian Orza, care a fost mâna lui dreaptă timp de 12 ani.
„Toate sondajele de opinie mă creditează ca fiind câştigător sigur al alegerilor locale. Vă mulţumesc pentru încredere şi pentru dorinţa de a continua împreună. De aceea, cu tot respectul şi cu toată încrederea pe care vi le port, vă propun pe domnul Adrian Orza pentru funcţia de Primar al Municipiului Timişoara. Adrian Orza este omul care mi-a fost alături şi pe care m-am bazat în ultimii 12 ani, atât în calitatea sa de viceprimar, cât şi în cea de preşedinte al organizaţiei PNŢCD Timişoara”, a concluzionat primarul în funcţie al Timişoarei.
Ciuhandu nu mai candideaza si lasa locul lui Orza!
Citiți principiile noastre de moderare aici!