Congresul Naţional de Drumuri şi Poduri este un eveniment organizat odată la patru ani de Asociaţia Profesională de Drumuri şi Poduri din România (APDP) și are o importanţă naţională. Lucrările congresului reunesc un număr important de specialiști din domeniul infrastructurii rutiere, proiectanţi, consultanţi, constructori, dar şi administratori ai reţelelor de autostrăzi, drumuri naţionale, drumuri judeţene sau străzi.
Din România participă reprezentanții administrațiilor de drumuri (naționale și locale), ai societăților de construcții, ai producătorilor de utilaje, ai învățământului superior, cercetători, proiectanți și autorități locale. Din străinătate sunt prezenți reprezentanți ai unor firme renumite de construcții de drumuri și poduri, cercetare și consultanță.
„O țară cu drumuri bune are și o economie solidă. Putem vorbi de economie dezvoltată cu o infrastructură dezvoltată și interconectată între toate modurile de transport. Pentru România, acești ultimi ani au fost ani de încercare, iar infrastructura de transport a fost obiectul articolelor presei și a criticilor. Meseria de drumar a fost de prea multe ori criticată și de prea puțin lăudată, deși această meserie e una dintre cele mai importante. (…) Cinstea se ridică prin accelerarea proiectelor de infrastructură.
Eu am propus și Guvernul a aprobat la finalul anului trecut un plan investițional pe 10 ani, care să rămână în picioare și la alte guvernări, aprobat de Comisia Europeană și în valoare de 70 de miliarde de euro. Astăzi vă lansez provocarea de a unii teritoriile României prin proiectele de infrastructură”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, prezent la Congres.
Temele abordate în cadrul Congresului între specialiști cuprind subiecte precum: administrarea, întreținerea și exploatarea drumurilor și podurilor, mobilitatea urbană și rurală, infrastructuri reziliente (structuri rutiere, terasamente), operațiuni de stabilizare în lucrările de reabilitare a drumurilor și soluții inovatoare în infrastructura rutieră.
Directorul general al CNAIR a punctat proiectele cele mai importante ale companiei.
„Avem o misiune vitală pentru următorii ani, așa cum a punctat domnul ministru. Pe autostrada Moldovei, finanțată prin PNRR, proiectele evoluează bine, iar deschiderea în 2024 este realizabilă. Primii 40 km de drum expres Craiova/Pitești este o realizare a noastră în acest an. Semnarea contractelor pentru segmentele 2,3,4 a autostrăzii Sibiu- Pitești este o altă necesitate pentru România. În acest an, CNAIR a semnat contracte de 16,7 miliarde de lei fără TVA. Avem cel mai mare buget din ultimii ani, investit în mare parte în mentenanță”, a declarat Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, prezent și el la Timișoara.
Trimite articolul
X:)))
:)))))))))))
Grindeanu nu e in stare sa lanseze o musca cu prastia, ce sa mai uneasca regiuni cu drumuri.
Iar obositii astia din Asociatia Profesionistilor Pacii se intalnesc la 4 ani ca sa nu oboseasca? Pai de aia inaintam asa mult cu infrastructura, ca pana va intalniti voi o data la 4 ani, alte state trimit oameni in spatiu.
E clar ca se apropie weekendul, tov grindreacnu se intoarce la nefasta si copii pana luni si plateste articolul de rigoare. Mai la astia cu drumurile putin sa stim ca inca traieste, dupa care isi vede de treaba.
Vorbe…
cand iti lipseste simtul ridicolului.
sau cand nu-ti mai apartii… ce sa faci, se intampla.
#penibil
#ghinion
=))))))))))))))))
si Liviu ce zice?
Din gură e ușor să faci infrastructură.
Până se pun la punct detaliile organizatorice, o mai pun de-o mărire salarială a primarilor, parlamentarilor etc.
Dar provocarea de a finaliza centura Timisoarei in timp util, e prea mare pentru el?
mda, daca ar merge si santierele cu aceeasi viteza cu care-si maresc tovarasii indemnizatiile nesimtite…
Lansez provocarea sa-ti dai DEMISIA .
Nu pot sa spun decât hahahahahahahaha
Incepe scoala, a capatat un set nou de carioci si hai sa le si folosim, facem drumuri si autostrazi pe harta, ca asa a facut si pana acuma. Cand a ajuns primministru, prima data a taiat toate proiectele de autostrazi incepute, .
Sin acuma vine, lupul moralist, si o da cu “provocarea” ca el vrea drumuri.
Pai sa termine Centura Timisoarei, ca sa arate ce poate. Ca la placinte inainte, la razbel inapoi, poate orice “neinstruit” sa fie harnic.
PS. Numai asa, ca o provocare, ce ar fi daca vizitele la nevasta in Tiumisoara le-ar face nu cu havionul , ci sa ia masina si sa faca drumul Bukale-Temeswar. Sa vada ce ghine e in masina pe acest traseu superb.