Regia noului clip, ”Roua dimineații”, a fost realizată de George Petroşel, fiul lui Edi Petroşel, bateristul celebrei formaţii. “Noi am mai colaborat cu George Petroșel la diverse şedinţe foto sau mici alte filmări, dar niciodată până acum pentru un clip şi ne bucurăm foarte mult că am putut face acest lucru. Cred că pentru el a fost mai greu decât pentru noi şi că a avut emoţii, având în vedere că ne cunoaşte de când era foarte mic, însă s-a descurcat excelent”, a devăluit Iulian Vrăbete.
Mesajul piesei este unul simplu şi sensibil: “Roua dimineţii vorbeşte despre eforturile pe care trebuie să le facem fiecare dintre noi că să ne păstrăm sentimentele, afecţiunea şi oamenii apropiaţi. Ceea ce ne aduce întâlnirea cu omul pe care îl căutăm este un lucru foarte preţios şi nu trebuie lăsat la întâmplare”, susține basistul trupei. Piesa “Roua dimineţii” apare în coloana sonoră a filmului “Ultimul zburător”, regizat de Ovidiu Georgescu, motiv pentru care videoclipul conţine şi secvenţe din peliculă.
Entuziasmați de succesul seriei de concerte din luna mai a acestui an, membrii trupei și-au propus o reeditare a proiectului muzical ”Cât de departe”, într-un amplu turneu național în luna octombrie. Itinerariul Holograf cuprinde 12 orașe: Constanța (11 octombrie), Satu Mare (16 octombrie), Cluj Napoca (17 octombrie), Deva (18 octombrie, Centrul Cultural Drăgan Muntean), Sibiu (22 octombrie), Târgu Mureș (23 octombrie), Bistrița (24 octombrie), Piatra Neamț (25 octombrie) Reșița (28 octombrie, ora 19:00, Sala Polivalentă), Timișoara (29 octombrie), Arad (30 octombrie, ora 19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor), Oradea (31 octombrie, ora 19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor. Turneul poartă titlul celui de-al doilea single extras de pe albumul „Love Affair”, apărut după exact 30 de ani de la lansarea primului disc al trupei, Holograf 1.
“Love Affair” este al optsprezecelea album Holograf și a fost editat de Media Pro Music.
La Timișoara concertul va avea loc în sala Filarmonicii Banatului, de la ora 19:00, iar biletele, cu prețuri cuprinse între 80 și 120 de lei în funcție de loc, au fost puse în vânzare la Agenția Capitol. Partenerul media al evenimentului este www.tion.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!