Programul în cea de-a doua zi a Rugii Timișoarei a început de dimineață, cu slujba de la Catedrala Mitropolitană, după care oficialităţile locale au depus coroane de flori la Monumentul Crucificării din centru. Alaiul rugii a plecat apoi din Piaţa Victoriei spre Parcul Rozelor, în frunte cu nașul rugii, primarul Gheorghe Ciuhandu, și soția sa Anamaria, secretarul Ioan Cojocari, viceprimarul Adrian Orza și alți reprezentanți ai primăriei și ai PNȚCD.
În Parcul Rozelor manifestările au început cu un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Timişul şi Andreea Voica, după care lumea s-a prins în horă alături de dansatorii profesioniști care au coborât de pe scenă și edili.
„De multe ori mi s-a pus întrebarea de ce să faci o asemenea manifestare, o rugă, în Timişoara, la oraş. În actuala situaţie a ţării, când nu mai există niciun pic de morală (…) legătura cu valorile creştine este foarte importantă, iar ruga este legată de hramul bisericii, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş. (…) Ruga are şi un mesaj foarte important de solidariza comunitatea. Sper să trecem de toate antagonismele care ne despart şi să fim în primul rând bănăţeni”, a declarat naşul rugii, primarul Gheorghe Ciuhandu, care a încheiat prin a le ura toate cele bune participanţilor şi petrecere plăcută.
În programul de duminică au fost anunțați Fanfara din Bănia, Nicoleta Voica, Ramona Viţa, Carmen Popovici Dumbravă, Luminiţa Jucu, Carmen Biruescu, Camelia Miuţescu, Zorica Savu, Alina Trastău, Doriana Talpeş, Nicu Novac, Adrian Stanca, Dumitru Stoicănescu şi Puiu Codreanu.
Ruga Timişoarei este organizată de Primăria Timișoara şi Casa de Cultură a Municipiului.
A inceput Ruga Timisoarei in Parcul Rozelor
Citiți principiile noastre de moderare aici!