Expoziția de reptile și-a deschis porțile sâmbătă, la ora 10. Reptile de pe toate continentele pot fi văzute la Timișoara de iubitorii acestor vietăți, dar și de cei care le-au văzut până acum doar la televizor sau pe internet. Zeci de copii, aduși de părinți să vadă exemplare pe care nu au ocazia să le admire altundeva, decât în mediul lor natural, și-au făcut apariția de cum s-au deschis porțile expoziţiei. Ei au fotografia broaștele țestoase, au încercat să vadă dacă șerpii de câțiva metri reacționează când lovesc ușor sticla cuștii în care sunt ținuți și au scos câteva „Wow“-uri când au văzut aligatorul de peste trei metri.
Șarpele cu două capete, unul dintre cele mai rare exemplare de reptile din lume, broasca țestoasă cu două capete și mulți șerpi de dimensiuni impresionante se numără printre exemplarele expuse de organizatori. Copiii au fost cei mai entuziasmați de cele văzute. Prichindeii i-au tras de mână pe părinți de la o reptilă la alta și le-au pus o grămadă de întrebări despre fiecare în parte. Au fotografiat broaștele țestoase gigant și au plecat cu zâmbetul pe buze de acolo.
M.M. Hojda
Citiți principiile noastre de moderare aici!