Festivalul de Film Central European Timișoara (CEFFTM2018) se va deschide miercuri, 29 august, cu un CineConcert al trupei Implant pentru Refuz! Se va desfășura, pentru public, o adevărată unire de forțe creative sonore și de imagini din filme românești de război din Arhiva Națională de Filme digitalizate pentru patrimoniul european.
Cele trei filme proiectate în Piața Unirii, de la ora 21:30, vor fi: „Războiul pentru întregirea neamului”, România, 1920, „Datorie și sacrificiu”, România, 1925, „Ecaterina Teodoroiu”, România, 1931.
„Secțiunea dedicată Centenarului este completată de o instalație media «Marele Război» (Read and Screen) al cărei vernisaj va avea loc la Casa Artelor, Sala Pygmallion, miercuri, 29 august, ora 17:30. În cadrul acesteia mari actori români: Ion Caramitru, Florin Piersic, Victoria Cociaş, Marcel Iureş, Constantin Cotimanis, Claudiu Bleonţ, Vlad Rădescu, Alexandru Bindea, citesc fragmente sugestive din literatura română și universală, legate de Primul Război Mondial. Textele vor fi însoțite constant de imagini și filme despre război. Fragmentele lecturate aparțin unor importanți scriitori români, precum: Lucian Boia, Gheorghe I. Brătianu, Gh. Jurgea-Negrileşti, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, George Topârceanu etc. și străini, Stéphane Audoin-Rouzeau, Annette Becker, Wilfred Owen, Jaroslav Hašek”, ne transmit organizatorii.
Vineri, 31 august, ora 17:30, la Casa Artelor și sâmbătă, 1 septembrie, de la ora 17.00, la Cărturești Mercy, vor avea loc două dezbateri dedicate secțiunii Centenarului. Cea de la Casa Artelor va fi acompaniată de documentarul Memoria cinematografică a marelui război (1914-1916 și 1917-1918), iar cea de la Cărturești Mercy va avea tema Uniri. Despărțiri. Migrație. Invitații vor fi Radu Carp și Smaranda Vultur.
Ziua de sâmbătă, 1 septembrie, continuă cu proiecția filmului Pădurea spânzuraților, România, 1965, în regia lui Liviu Ciulei.
Festivalul de Film Central European este realizat de Asociația Eurofest cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, Primăriei Timișoara și Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, Institutului Cultural Român, Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România și al Federației Comunităților Evreiești.
Parteneri : Universitatea de Vest Timișoara, Filarmonica Banatul, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, UNATC, Cărturești, Facultatea de Muzică și Teatru, Centrul Cultural German, Forumul German, Ozz Vintage House, Asociația Piața Unirii, OSUT, FITT, Youthbank, Tango Arte, Institutul Francez Timișoara, Via Rumania Cultura, Timișoara 2021, Comunitatea Evreilor din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!