Simultan era un festival anual dedicat artelor interdisciplinare – vizuale și sonore, care anul trecut a avut cea de-a 12-a ediție. Anul acesta, însă, indiferența celor care ar fi trebuit să jurizeze cu celeritate proiectele depuse a făcut ca manifestarea să nu mai aibă loc. Dar să lăsăm organizatorii să explice ce s-a întâmplat.
„Titlul ediției festivalului din acest an ar putea suna astfel: «Finanțări, proceduri și întrebări fără răspuns…» După cum se ştie, data de 24 aprilie 2018 a fost termenul de depunere a dosarelor de solicitare a finanțărilor nerambursabile, din fonduri locale, acordate de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Conform Agendei Culturale pe 2018, evaluarea şi selecţia proiectelor în vederea obţinerii finanţării s-a desfășurat în perioada 25-30 aprilie 2018, urmând ca rezultatele să fie publicate până în 24 mai. (…)
După mai mult de două luni de așteptări pentru operatorii culturali, rezultatele s-au afișat pe 12 iulie, în urma publicării unei scrisori deschise din partea organizatorilor festivalului de film Ceau Cinema – Festival de buzunar!, adresată Primăria Municipiului Timișoara, pe tema finanțărilor. (…) În urma publicării rezultatelor de evaluare, Asociația Simultan apare pe această listă ca fiind neeligibilă pentru a beneficia de finanțare, pe motivul că «Asociația are datorii la bugetul local»”, se arată în postarea pe Facebook a celor de la Simultan.
Ei susțin că această concluzie a comisiei de finanțare i-a luat prin surprindere, având în vedere că au pus la dispoziție un document emis chiar de Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, care arăta că asociația nu are nicio datorie.
„Acest rezultat ne-a luat prin surprindere, deoarece numai ce solicitasem la începutul lunii un certificat fiscal de la DFMT (Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara), conform căruia Asociația nu avea datorii (document valabil 30 zile). Presupunând că s-a produs o greșeală, am depus o contestație prin care am solicitat clarificări referitoare la presupusa datorie a Asociației Simultan”, au mai transmis cei de la Simultan.
În continuare ei acuză și alte nereguli.
„În raportul final al procedurii de selecție a proiectelor, publicat pe site-ul Primăriei în data de 17.07.2018, apar doar trei dintre membri ca semnatari, față de cei cinci desemnați prin dispoziție, iar doi dintre ei nu semnează (Sorin Vlad Predescu și Violeta Simona Zonte) – oare de ce?
Comisia de evaluare nu specifică detalii asupra presupuselor datorii, însă apare ulterior și un Raport intermediar de soluționare a contestațiilor. În acest raport intermediar se precizează că Asociația Simultan ar fi neeligibilă conform Art. 1, aln. 1, lif. f., din regulamentul finanțărilor. Pe scurt, înseamnă că asociația nu și-a respectat un contract anterior, și se face referire la două notificări prin care asociația a fost înștiințată de acest fapt. Faptul la care se face referire este din 2016 și a fost vorba despre o cheltuială considerată neeligibilă (cheltuieli de transport), care a fost constatată de Primărie după depunerea unui decont în 2015. Însă, conform solicitării, noi am returnat suma de 1.243,29 lei, la scurt timp după înștiințare, în contul Primăriei. Dacă Primăria ar fi numit exact care este justificarea neeligilibității asociației noastre, am fi putut clarifica această neînțelegere în momentul în care am depus contestația”, explică organizatorii festivalului de arte interdisciplinare.
Motivele invocate de comisie pentru refuzul finanțării festivalului sunt contrazise prin documente de cei de la Festivalul Simultan.
„Așa că, ne întrebăm în continuare, unde este până la urmă datoria invocată? Credem că este datoria Primăriei, de a îmbunătăți procedura de aplicare pentru finanțări, de a respecta termenele de plată a proiectelor, de a lansa din timp apelul pentru finanțări, ca să poată beneficia și organizațiile care desfășoară proiecte în prima jumătate a anului.
Deși s-au făcut numeroase sesizări și propuneri din partea operatorilor culturali în vederea îmbunătățirii regulamentului și a procedurii acordării finanțărilor, Primăria nu numai că nu a schimbat nimic, dar periclitează evenimente cu tradiție și proiecte importante pentru anii pregătitori pentu Timișoara Capitală Culturală Europeană în 2021.
Se pare că nu mai contează nici prevederile din Strategia Culturală, asumată chiar de Primărie. Neavând drept de apel, pentru că raportul și lista finală a finanțărilor a fost aprobată, nu ne rămâne decât să vă comunicăm public, cu documente justificative, că Asociația Simultan nu are datorii la bugetul local. Din păcate, acest demers al procedurii de jurizare și de verificare a eligibilității proiectelor nu lasă decât un gust amar și multe semne de întrebare”, mai transmit organizatorii festivalului.
În concluzie, cei de la Simultan transmit că ediția din acest an, programată în luna octombrie, nu va mai avea loc.
„Programat pentru perioada 7-13 octombrie, Simultan Festival 2018 prevedea acțiuni performative audio-vizuale, expoziții, talk-uri, workshop-uri cu participarea a peste 30 de artiști invitați și prezentarea unei selecții internaționale de lucrări de artă video.
În 2017 Simultan a invitat la Timișoara in cadrul evenimentului Frame[Work] 10 reprezentanți a celor mai importante instituții și organizații de artă media din Europa, o reuniune specială în contextul pregătirilor pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, cu scopul de a crea o rețea de organizații și artiști care activează în domeniul culturii digitale în Europa, concentrându-se pe colaborările pe termen lung și dezvoltarea de proiecte și co-producții culturale. (…)
Prin urmare, din cauza tergiversărilor, a situației incerte, a lipsei fondurilor necesare, ne vedem nevoiți să anunțăm că Festivalul Simultan nu va avea loc anul acesta!”, concluzionează cei de la Simultan.
Articole pe aceeași temă
Primaria Timisoara spanzura cultura! Finantarile nerambursabile pentru proiectele culturale, in aer
Citiți principiile noastre de moderare aici!