Percussion Concerto i-a fost dedicat de compozitoarea Doina Rotaru lui Doru Roman, care l-a interpretat în primă audiţie absolută în anul 2000, la Timişoara. O întâlnire perfectă, căci lucrarea, cu balansul ei ameţitor între dramatic şi liric, cu cadenţa complexă, schimbările bruşte de ritm şi atmosfera stranie, avea nevoie de un interpret excepţional ca Doru Roman pentru a-i pune în valoare virtuţile. Cel mai titrat percuţionist român de astăzi a oficiat din nou, vineri, 13 ianuarie 2012, incantaţiile Doinei Rotaru la aproape 10 instrumente, secondat cu fineţe de orchestra timişoreană dirijată de maestrul Gheorghe Costin. Programul serii a fost deschis de Scara de mătase a lui G. Rossini şi s-a încheiat cu Simfonia a V-a de Ceaikovski.
Următorul concert al Filarmonicii Banatul va avea loc vineri, 20 ianuarie, de la ora 19, în sala Capitol şi va fi dirijat de coreeanul Keunwoo Lee. Solist va fi pianistul Sorin Petrescu, iar programul cuprinde Concertul nr. 3 pentru pian de L. van Beethoven şi Taboluri dintr-o expoziţie de M.P.Musorgski.
Foto (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!