Zona de vest a țării, conducătoarea unui clasament nefericit în ceea ce privește cazurile de cancer, nu beneficiază nici acum, în ciuda a numeroase promisiuni electorale, de un Institut Oncologic.
Institutul de Oncologie din Timişoara figurează într-un portofoliu de 49 de proiecte cu finanţare prin PNRR, din care se vor finanța doar 25. Dintre acestea, doar trei sau patru vor fi considerate investiţii mari de până la 150 de milioane – 200 de milioane de lei.
Realizarea Institutului de Oncologie din Timişoara costă 140 de milioane de lei.
„Toţi decidenţii locali sau naţionali, care au fost aleşi în Timiş, avem obligaţia să facem toate diligenţele pentru ca Institutul de Oncologie din Timişoara să se regăsească printre cele trei proiecte majore finanţate prin PNRR în domeniul medical. (…).
De 30 de ani, judeţul nostru primeşte firimituri de la Guvernul României, indiferent de culoarea politică a acestuia. Acest proiect este obligatoriu să fie finanţat de Guvern prin PNRR, pentru că are şi punctajul necesar de institut regional (…). Nu pot să cred că un spital MAI este mai important decât un IOT. Suntem singurul centru universitar fără un institut oncologic”, a declarat Alfred Simonis, liderul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.
Acesta a adăugat că ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila i-a confirmat că din Ministerul Sănătăţii nu va pleca acea listă fără ca Institutul Oncologic să fie finanţat.
Simonis a făcut apel şi la liderul PNL Timiş, Alin Nica, „să-şi convingă” premierul, pe preşedintele PNL Nicolae Ciucă şi pe ministrul de Interne Lucian Bode, care este şi secretar general al PNL, să menţină această investiţie pe lista de priorităţi a Guvernului României, în PNRR.
Deputatul social-democrat i-a chemat la București pe prefectul Mihai Ritivoiu, primarul Dominic Fritz şi preşedintele PNL Timiş Alin Nica să discute, săptămâna viitoare, cu premierul, cu ministrul Sănătăţii şi cu cel de Interne despre aceste investiţii majore.
Trimite articolul
XNu are nicio atributie nici pentru PNRR nici pentru clinica!
Putregaiul din BCA-uri adunat in 30 de ani va fi cuib de bacterii și mucegaiuri , iar refacerea și adaptarea fluxurilor un dezastru pentru structura deja putreda . Costa mai puțin demolarea și construirea unuia nou, decât renovarea ăstuia .
-
Bineinteles ca asa se va proceda.