Marți, 10 octombrie, la ora 19.00, Galeria MONO (str. Augustin Pacha nr. 3) găzduiește vernisajul instalației imersive „(i)REAL” a artistei vizuale Camelia Rangu (Popescu).
Comunitatea online „Mame cu brațele goale” prezintă la Timișoara instalația „(i)REAL” „pentru că este nevoie de cât mai multe instrumente care să vorbească despre provocările cu care se confruntă mamele care au pierdut sarcini și modul în care societatea le poate spijini mai bine. Pentru că niște oameni de inima au pus umărul că această instalație să se întâmple, să contribuie la sănătatea mintală și emoțională a noastră, că societate.”
„Nu pot să descriu sentimentul ciudat pe care l-am avut în momentul nașterii, când am simțit pe de-o parte acea bucurie pe care o ai când îți naști copilul, urmată imediat de o durere de nedescris pentru că se naște fără viață, fără să îi auzi țipătul. Este ireal”, povestește una dintre mame.
Instalația a fost realizată cu sprijinul unei echipe de profesioniști: concept/conținut vizual/prelucrare texte – Camelia Rangu (Popescu); sunet – Mihai Toma, Cosmin Mîrza; voce: Roxana Morun, Andreea Oance, Ana Maria Pandele, Felicia Ristea și Ioana Sapianu; programare/recuzită tehnică: Jam Props, Cosmin Obreja.
Lucrarea poate văzută până în 22 octombrie, de miercuri până duminică, în intervalul orar 15.00 – 17.00.
Evenimentul este organizat de Asociația Sinaptica Mehedinți în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!