Istoria muzicii rock e plină de legende care-şi au începutul într-un garaj sau în curtea din spatele şcolii. A.L.L. Friends Band a ales să-şi ţină repetiţiile, aproape zilnic, în Parcul Botanic din Timişoara.
Adam Suma, Luca Dragu şi Lucas Kohl au fondat trupa A.L.L. la începutul anului 2011. Cei trei sunt colegi de clasă la gimnaziul şcolii Nikolaus Lenau, iar de pregătirea lor muzicală se ocupă tatal lui Lucas, Roby Kohl, muzician care cânta la Tim-Rock înainte de 89, după care şi-a continuat cariera în industria muzicală din Germania, ţară în care a ajuns, ca mulţi alţii în epocă, trecând fraudulos frontiera spre Iugoslavia. Băieţii din band-ul A.L.L. sunt cei mai tineri artişti care au cântat în toată istoria festivalului TimRock şi au luat obţinut premiul special al juriului la Battle of the Bands, unde au concurat cu trupe de liceeni.
Lucas Kohl ( chitară&pian) studiază pianul la Şcoala populară de artă cu Adelina Suvergel şi merge la scoală pe monociclu; Adam Suma cânta la chitară şi este pasionat de scrimă&mountain bike, iar Luca (solist vocal&chitară) deţine centura albastră la karate şi este abonat al librăriei Cărturesti, unde-şi petrece o bună parte din timpul liber. Băieţii au deja un videoclip profesional, unde cântă cu Emilija Djonin din Serbia, realizat cu ajutorul G.L.A.S. Timişoara, Centrului Cultural Vrsac, Camerei 4 Timişoara, Teatrului Național și al Societății Filarmonice.
Până în acest moment, A.L.L. cânta cover-uri din zona pop-rock, dar, ambiţioşi, tinerii muzicieni au deja în pregatire piese originale. Duminică,19 august, de la ora 18.30 băieţii vor cânta pe strada Alba Iulia din Timişoara, în cadrul programului Arta în Stradă al Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală a Europei. Marţi, band-ul A.L.L. va susţine primul său concert în afara ţării: în Serbia, la invitatia Centrului de Cultură Vrsac, la ora locala 20, chiar în centrul oraşului. Cei trei se mai pregătesc pentru un alt important moment în viaţa lor: merg să-l asculte cântând pe Leonard Cohen în 22 septembrie, la Bucureşti, un eveniment la care au hotărât să-şi ia cu ei şi părinţii…
Citiți principiile noastre de moderare aici!