„Organizarea unui Concurs Muzical Naţional de către Clubul Lions Diamond din Timişoara, sub egida Lions European Musical Competition, a fost inspirat nu numai de dragostea pentru frumos, pentru muzică, ci şi de dorinţa de a contribui la promovarea tinerilor cu aptitudini vocaţionale de excepţie, atât pe scenele muzicale naţionale cât şi internaţionale. (…) Muzicienii sunt printre cei mai buni ambasadori ai unei ţări, iar când aceştia sunt şi tineri şi talentaţi succesul este garantat. Iată un motiv pentru care Cluburile Lions oferă şi sprijin material concurenţilor, suportând toate costurile generate de participarea lor la faza naţională şi apoi la cea europeană a competiţiei”, precizează Carmen Cazan, director de proiect.
În fiecare an alt instrument – este regula de bază a competiţiei deschise tinerilor interpreţi cu vârste până la 23 de ani. Prima ediţie a concursului muzical naţional se desfăşoară în perioada 20-22 aprilie 2012, la Filarmonica Banatul, până în acest moment fiind înscrişi 12 artişti cu vârste cuprinse între 18 şi 22. „Toţi concurenţii au deja un palmares foarte bogat : de la concerte şi recitaluri susţinute în ţară şi străinătate (Ungaria, Austria, Germania, Albania, Scoţia etc.), la premii obţinute în diverse concursuri si olimpiade naţionale de interpretare instrumentală, cursuri de măiestrie cu profesori celebri cum ar fi : dr.Marin Cazacu (Romania), Alan Smith (SUA), Fenyo Laszlo(Germania), David Cohen (Bruxelles) etc. Dificultatea repertoriului impus (J.S. Bach, J. Haydn, L. van Beethoven, Fr. Schumann, D.Shostakovich etc.) nu a fost o barieră pentru acesti tineri virtuoşi ai violoncelului. Juriul va avea o misiune extrem de dificilă în alegerea celui care va reprezenta România la Lions European Musical Competition ce se va desfăşura în luna septembrie 2012 la Bruxellex”, mai subliniază directorul competiţiei naţionale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!