Cei de la STPT spun că lucrările care trebuiau făcute de Colterm au fost sistate. Vedeți ce se întâmplă de fapt în intersecție!
Mai sunt câteva zile și se împlinește o lună de când se lucrează în intersecția Calea Martirilor cu Mareșal C-tin Prezan și Mareșal Alexandru Averescu, pentru desființarea celebrei baricade și îngroparea conductelor deținute de Colterm și fosta E.ON, actuala Delgaz Grid.
Lucrurile au fost complicate încă de la început. Așa cum vă spuneam încă din 4 iunie, șantierul a fost deschis de Colterm, urmând să fie continuat de cei de la gaz, conform spuselor reprezentanților Colterm, apoi să fie închis tot de Colterm.
Cei de la Delgaz Grid ne-au spus însă că singura lor intervenție acolo este să oprească gazul, urmând să aflăm cu greu de la primărie că, de fapt, lucrarea este făcută de Primăria Timișoara și Colterm. Conducta de gaz urma să fie mutată așadar de primărie, nu de fosta E.ON, dar primăria abia la trei săptămâni de la începerea lucrărilor a găsit o firmă cu care să lucreze.
Vreme de săptămâni întregi, specialiștii Direcției Edilitare din primărie au purtat negocieri cu o firmă de instalații autorizată de Delgaz Grid pentru mutarea conductei de gaz. Sumele erau prea mari, ne spunea primarul Nicolae Robu, așa că s-a căutat o altă firmă. În cele din urmă, municipalitatea ar fi bătut palma cu aceeași companie, la o sumă ceva mai mică, ne-a dezvăluit, recent, Nicolae Robu. De devierea conductei de gaz se ocupă firma de instalații Instgat din Timișoara.
După ce se va face devierea conductei pe o parte din șosea, se va trece cu șantierul în cealaltă parte. Se pare însă că lucrările sunt cam întârziate. Reprezentanții STPT anunțau vineri că, începând de luni, troleibuzele de pe linia 15 nu vor mai ajunge să facă bucla, urmând să întoarcă la intersecția cu Mareșal C-tin Prezan. Modificarea nu a mai avut loc, pentru că… cei de la Colterm le-ar fi spus celor de la STPT că sistează lucrările.
„Datorită suspendării lucrărilor de către Colterm, stația Prezan (buclă) va rămâne în continuare funcțională. Modificarea anunțată în data de 22.06.2018 va intra în vigoare la o dată care va fi comunicată ulterior”, au informat, luni după-amiază, cei de la STPT.
Contactați de Tion.ro, reprezentanții Colterm au precizat că au finalizat lucrarea pe un tronson de drum, mai precis la intersecția Martirilor cu Mareșal Alexandru Averescu, și că „firma constructoare nu a închis” pentru ca muncitorii societății de termoficare să se poată apuca de cealaltă parte.
Deși se știa de la început că lucrarea va fi una dificilă, șantierul a fost deschis de Colterm fără să se știe cine execută lucrările mai departe. Din fericire, reprezentanții primăriei au găsit un subcontractant care să devieze rețeaua de gaz, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat la trei săptămâni de la deschiderea șantierului. Oricum, cei de la societatea de termoficare au anunțat încă de la început că „lucrările vor fi finalizate cel mai târziu până la momentul începerii unui nou sezon de furnizare, adică cel mai târziu 1 octombrie”.
Oficialii instituției de pe C.D. Loga nu au putut fi contactați pentru a oferi explicații.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2065089″]
[related-post post_id=”2060338″]
[related-post post_id=”2053393″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!