Sunt, poate, zeci de femei în Timişoara care ar fi dorit să vă întâlnească la această lansare, dar nu au reuşit să ajungă. Ce le transmiteţi?
În primul rând faptul că volumul „Sănătatea are gust”, lansat acum, este o carte de familie, o carte în care oricine poate să găsească un sfat, o carte care nu trebuie citită din scoarţă în scoarţă o dată, chiar dacă ea pare mare şi te poate inhiba un pic. De fapt, înăutru sunt 55 de capitole care abordează în termeni prietenoşi şi simpli toate aspectele şi implicarea pe care o are mâncarea în viaţa noastră de zi cu zi. Deci avem nevoie de 10-12 pagini să citim despre diferite situaţii, de exemplu, dacă avem o indigestie, dacă suntem răciţi, sau dacă avem vreo boală de tip hipertensiune sau diabet. Sunt şi capitole dedicate aşa ziselor slăbiciuni, despre cum să putem să ne păstrăm kilogramele într-o vacanţă all inclusive, sau după sărbătorile de Crăciun. Deci sunt sfaturi practice. E un mod de abordare prietenos în care eu am încercat să uit că sunt medic şi să vin către oameni cu o informaţie onestă, o informaţie care să aibă totuşi un suport ştiinţific şi pe care apoi să o poată folosi în viaţa de zi cu zi. Altfel, în media se întâmplă un fenomen ciudat, un fel de paranoia, legat de mâncare şi mi se pare că, de-a adevăratelea, oamenii în acest moment au nevoie de informaţia care să creadă şi care să le simplifice viaţa şi nu să-i sperie.
Merg românii la nutriţionist atât cât ar trebui?
Nu cred că mersul la nutriţionist ar trebui să fie obligatoriu. Ar trebui să primim aceste informaţii de bază despre nutriţie încă din timpul şcolii. Cunoştinţele despre mâncare şi modul corect de a pregăti mâncarea trebuie să fie făcute la şcoală şi, obligatoriu, respectate în familie, pentru că altfel, în momentul în care ajungi la nutriţionist putem spune că ai deja o problemă, aşa că, dacă ar fi să modificăm ceva sau să facem un lucru important, ar trebui să ne întoarcem un pic spre cei şapte ani de acasă pentru că, din păcate, în România nici măcar tradiţiile pe care noi le-am văzut, şi pe care părinţii noştri le-au respectat se cam pierd, şi atunci, în lipsa unei educaţii pe nutriţie şi cu această, până la urmă, presiune din partea mediei şi a industriei alimentare, s-ar putea până la urmă să se profite de ignoranţa noastră şi să mâncăm prost pentru că nu avem informaţie.
Această carte este pe piaţă, este a noastră. Ce urmează?
Neapărat trebuie să găsesc o cale prin care să implinesc această dorinţă a mea de a ajunge la oameni înainte ca ei să aibă o problemă. Cred că, din păcate, acum segmentul este din ce în ce mai tânăr şi cred că ar trebui să ajung mai degrabă la copii decât la părinţi, pentru că părinţii au deja idei preconcepute. Aş vrea neapărat, încă nu am găsit metoda şi calea, dar dincolo de campanie activitatea mea să fie îndreptată spre educaţie şi spre copii. Va urma cu siguranţă o carte dedicată copiilor, dar în acelaşi timp aş vrea să fac lucruri mai practice, adică întâlniri cu oamenii, mers alături de copii, explicat şi vorbit direct cu ei, pentru că acolo şi informaţia şi explicaţiile vin pe un teren pur, şi s-ar putea ca prin intemediul copiilor să-i educăm şi pe părinţi şi pe bunici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!