Evenimentul se va desfăşura după următorul program: ora 11 – Zián & Kopik – spectacol nonverbal de păpuşi montat de Palocsay Kisó Kata în Sala Studio; ora 12 – activităţi cu copiii în Sala 2 a Teatrului German; ora 14 – Mady-Baby de Gianina Cărbunariu; spectatorii vor urca în microbuzul teatrului parcat lângă Hotelul Timişoara. Regia este semnată de B. Fülöp Erzsébet; ora 16 – Capdelemn; spectacol de marionete destinat adulţilor, purtând semnătura lui Gálovits Zoltán şi a lui Vass Richárd, în Sala 2 a TGST; ora 18 – William Shakespeare: Cum vă place, regia Koltai M. Gábor, în Sala Mare; ora 22 – Concert Müller Péter Sziámi şi Kirschner Péter, tot în Sala Mare a Teatrului.
Teatrul Maghiar pune la dispoziţie cu această ocazie abonamente pentru o zi, valabile pentru toate spectacolele. Preţul maximal al acestora este 30 lei, respectiv 20 lei cu reducere. Se pot cumpăra bilete şi separat pentru spectacole, acestea având preţul obişnuit, de 16 şi 8 lei pentru reprezentaţiile din Sala Mare, respectiv 10 şi 5 lei pentru producţiile din Sala Studio. Intrarea la concert este gratuită.
Ziua Mondială a Teatrului a fost creată în 1961 de către Institutul Internaţional de Teatru, ca semn de apreciere a uneia dintre cele mai vechi arte, arta scenică. Unul dintre cele mai importante evenimente organizate în această zi este transmiterea Mesajului Internaţional de Ziua Mondială a Teatrului, prin care o personalitate de renume mondial împărtăşeşte reflecţiile sale asupra Teatrului şi asupra păcii mondiale. Mesajul din acest an a fost scris de către Jessica A. Kaahwa, dramaturg, actriţă, regizoare şi teoretician din Uganda.
S.P.D.
Foto: Nagy Jozsef / Biro Marton
Citiți principiile noastre de moderare aici!