Manifestarea își propune să promoveze valorile tradiţionale și folclorul autentic al sârbilor din Banat.
În intervalul orar 15.00-16.00 va avea loc parada portului popular sârbesc pe următorul traseu: Piața Unirii – Piața Libertății – Piaţa Operei – Piața Libertății. Festivalul se va desfăşura începând cu orele 16.00 pe scena din Piața Libertății.
Vor participa ansamblurile folclorice care își desfășoară activitatea sub egida Uniunii Sârbilor din România, din localitățile: Deta, Saravale, Sînmartinul Sârbesc, Sânnicolau Mare, Sânpetru Mare, Arad, Cenad, Variaș, Stanciova, Diniaș, Moldova Veche, Belobreșca, Socol, Radimna, Liubcova, Svinița și Timișoara. Intrarea este liberă.
„Fiecare grup va aduce în faţa spectatorilor momente inedite din folclorul coregrafic specific. Ansamblurile participante prezintă momente de înaltă virtuozitate, prin care sunt transmise caracteristici ale artei tradiționale autentice, prilej pentru publicul spectator de a se reîntâlni cu tradițiile, obiceiurile, portul si dansul popular. Sunt valorificate și promovate aspecte esențiale ale culturii populare prin piese muzicale instrumentale și vocale, precum și prin suite coregrafice”, au transmis reprezentanții Uniunii Sârbilor din România.
Festivalul Maratonul dansului popular sârbesc este unul dintre cele mai importate evenimente culturale organizate de Uniunea Sârbilor din România, atât datorită anvergurii, cât și prin promovarea culturii, dansului și cântecului sârbilor din România.
Festivalul Maratonul dansului popular este organizat de Uniunea Sârbilor din România cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, al Departamentului pentru Relatii Interetnice, al Direcției pentru colaborare cu sârbii din diasporă și regiune și al Cabinetului ministrului fără portofoliu responsabil cu diaspora, în parteneriat cu Primăria Timișoara.
Trimite articolul
Xgreen ihaha:))