„Zona veche a oraşului face parte din patrimoniul istoric al comunităţii noastre şi avem datoria de a menţine în bună stare această moştenire. Pentru a pune mai bine în valoare întreaga zonă, trebuie însă să modernizăm infrastructura edilitară şi să reamenajăm, păstrând stilul arhitectonic specific, dotările urbane. Începem acum, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, un proiect complex, la finalul căruia frumuseţea acestei zone va fi mult mai bine evidenţiată şi va fi mai atractivă din punct de vedere turistic. Vom reabilita patru pieţe publice şi zece străzi din centrul oraşului, printre care Piaţa Unirii şi Piaţa Libertăţii, iar lucrările vor aduce un anumit grad de disconfort pentru timişoreni. Cred, totuşi, că împreună vom depăşi aceste dezavantaje şi vom duce la bun sfârşit acest proiect major al oraşului”, se arată în mesajul primarului Nicolae Robu către şoferii timişoreni.
În final, acesta face apel la şoferi să îi aducă la cunoştinţă recomandările sau sesizările la numărul de telefon 0256-969, sau pe adresa de e-mail primariatm@primariatm.ro
Tot duminică, în centrul Timişoarei au apărut noi semne de circulaţie. Acestea sunt, deocamdată, acoperite, însă de luni dimineaţa, când este preconizat să înceapă şantierul, ele vor intra în vigoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!