„Deşi am încercat,
împreună cu primăria, să
găsim o soluţie, mâine (n.r. joi) va
trebui să semnez titlul de proprietate. În
caz contrar, s-ar putea să fiu acţionat
în instanţă şi să
plătesc şi ceva penalizări”,
a declarat Băcală.
Suprafaţa respectivă, de 330 metri
pătraţi, este situată pe strada Simion
Bărnuţiu, între blocurile de la
numerele 57A şi 59A. În prezent, pe
spaţiul respectiv este amenajată o parcare.
Parcela redobândită de
persoana care a cerut terenul respectiv a fost
îngrădită iar gardul ridicat ocupă
inclusiv o parte din aleea de acces către
apartamentele din zonă, mai spune
Băcală. Cert este că
retrocedarea a fost făcută
în condiţii legale, solicitarea a fost
făcută pentru terenul respectiv, acesta era
disponibil, în consecinţă a fost
acordat în natură proprietarului care a
făcut solicitarea pe Legea 18.
Chiar dacă primăria a încercat să
găsească o soluţie prin care să fie
acordat un teren la schimb,
Băcală a spus că
Municipalitatea timişoreană
nu dispune de terenuri disponibile pentru
retrocedări. Despre despăgubiri nu se putea
pune problema, terenul respectiv era liber, în
consecinţă a fost retrocedat în
natură. „Am purtat o discuţie cu
primarul, acesta a declarat că nu va da
autorizaţie de construcţie pentru un imobil
pe parcela respectivă. Noul proprietar poate
închiria parcarea respectivă. El poate cere
un euro sau o mie de euro pentru locul de
parcare”, a mai spus
Băcală.
Marcel Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!