Pe 12 iunie, Muzeul Satului Bănățean va avea porțile deschise până la ora 24. Circuitul de vizitare este următorul:
Pe aleea principală se află Vama Timișoara, Bata, Căpâlnaş, Jupâneşti, Birchiș, Chizătău, iar în Centrul Civic: Biserica Topla, Şcoala Bârna, Primăria Sărăzani, Casa Națională Babșa.
Expoziții permanente
Participanții pot admira și expozițiile permanente din Sala expozițională, corp B parter: Arhitectură populară. Sunt elemente de mobilier și industrie casnică, centre de ceramică din Banat, podoabe bănățene, costume populare și țesături de interior.
În Casa Națională Babșa este o expoziție de albume biografice și monografice școlare din Banat, dar și o expoziție de machete – case, gospodării țărănești și instalații tehnice – obiective de patrimoniu ale MSBT.
Expoziții temporare
În sala expozițională, corp A parter, vor fi costume tradiționale din România, colecția etnografică Sonia Isacov și țesături de interior.
În Casa Națională Babșa va avea loc și expoziția foto „Banatul – casa cu două pridvoare”, cu bisericile românești din Banatul sârbesc și din zona Făgetului, realizată de ICR Voivodina, în parteneriat cu Arhiepiscopia Timișoarei.
Expoziții itinerante
În sala expozițională, corp A parter, veți putea vedea „Fotografia document etnografic”, ediția a XV-a.
Noaptea Muzeelor este evenimentul anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Numeroase muzee își deschid liber porțile, simultan, până târziu în noapte. Un prim eveniment de acest gen a avut loc în 1997 în Berlin.
editor Amalia Kui
Citiți principiile noastre de moderare aici!