Organizaţia a aprobat finanţarea a 80 de proiecte depuse în cadrul celui de-al treilea apel de propuneri pentru proiecte de tip soft. Finanţarea europeană alocată acestor proiecte se ridică la aproximativ 10.5 milioane de euro, sumă la care se adaugă contribuţia celor două state membre şi, după caz, cea a beneficiarilor.
În al treilea apel de propuneri de proiecte, lansat la 8 octombrie 2009, au fost depuse 280 de proiecte, 80 fiind aprobate pentru finanţare. Aria eligibilă pentru finanţare cuprinde judeţele aflate la graniţa româno-maghiară (judeţele Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş pe partea română, respectiv Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád pe partea maghiară). Pe lângă administraţiile locale şi judeţene, organizaţiile non-profit, asociaţiile microregionale sau agenţiile de dezvoltare regională, pot obţine finanţare, printre altele, şi agenţiile pentru protecţia mediului sau cele de gestionare a apelor/deşeurilor, parcurile naţionale, instituţiile de învăţământ, organizaţiile de sprijinire a turismului şi a afacerilor, precum şi agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă. Pe lista beneficiarilor în cadrul acestei iniţiative de finanţare apar comuna Dumbrăviţa cu două cereri aprobate, Camera de Comerţ Timişoara, Universitatea de Vest, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. Unul dintre cele mai interesante proiecte aprobate se referă la realizarea unui studiu de prefezabilitate pentru realizarea căii ferate care să lege Timişoara de Szeged. Aceasta a funcţionat cu mulţi ani în urmă. Pleca de la Timişoara, trecea prin Voievodina în Serbia şi se oprea la Szeged în Ungaria.
Pentru informaţii suplimentare legate de program, proiecte câştigătoare şi oportunităţi de finanţare, accesaţi pagina de Internet www.huro-cbc.eu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!