Campania „Timişoara curată” a fost iniţiată de cluburile Rotary şi Lions, Fundaţia Bega şi alţi parteneri. Pentru început, iniţiatorii campaniei vor să-i convingă pe şoferi să nu mai arunce mucurile în intersecţii, pe stradă, la întâmplare. În principalele intersecţii din oraş şi pe arterele de ieşire din oraş vor fi montate plăcuţe cu mesajul „Timişoara curată te roagă: Nu arunca ţigările pe jos!” în următoarea perioadă.
„Drumul spre Timişoara Capitală Culturală Europeană trebuie să treacă musai prin Timișoara curată”, sunt de părerii iniţiatorii acestei campanii civice.
„Ce ne propunem? Vor fi tăbliţe prin care vom atrage atenția în intersecții şi la intrările în oraș, vor fi panouri, vom merge şi pe outdoor, vor fi autocolante pe maşinile de taxi, ne focalizăm atenția pe educarea şoferilor, pe care dorim să îi convingem să renunţe la acest gest involuntar de a-și arunca țigările în intersecții. Ne propunem ca această campanie să dureze un an. Pentru a face economie am propus ca aceste plăcuțe să fie itinerante, să stea o anumită perioadă de timp în unele intersecţii, iar apoi să fie mutate în alte locuri”, a explicat coordonatoarea proiectului, Lia Lucia Epure, marţi, la primărie, la lansarea acestei campanii.
Nu te pune cu timisorenii care arunca gunoaiele pe geam!
Citiți principiile noastre de moderare aici!