Robu a postat pe profilul de Facebook o situație a contribuțiilor diverselor instituții, asociații sau fundații pentru Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, în perioada 1 octombrie 2016 – 30 iunie 2017.
„Am constatat, cu toții, fără-ndoială, că, după victoria noastră în competiția de a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021, s-a ajuns la un clișeu în orașul nostru, ca, în mai orice împrejurare, toată lumea să anunțe că sprijină acest proiect. Vă propun ca, dincolo de clișee, să vedem cum stau, lucrurile, de fapt, acolo, în zona concretului, în aceea a faptelor. Ei bine, iată cum stau, iată care sunt contribuțiile comunității noastre la acest proiect în perioada 01.10.2016 – 30.06.2017”, a postat Robu pe pagina lui personală de Facebook.
Astfel, potrivit edilului-șef, Primăria Timișoara și unitățile aparținătoare/subordonate au dat 1.862.917 de lei asociației, adică 86,43%, Consiliul Județean Timiș și unitățile aparținătoare/subordonate au dat 237.000 de lei, adică 11%, universitățile din Timișoara au contribuit cu 20.000 de lei, adică 0,93%, mai multe asociații și fundații din oraș au contribuit cu 3.116,49 lei, adică 0,14%, Cluburile Rotary din Timișoara au dat 400 de lei, adică 0,02%, iar firmele din oraș au contribuit cu 29.250 lei, adică 1,36%. În total, în perioada octombrie 2016 – iunie 2017, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 a avut la dispoziție 2.155.380 de lei.
„Vă reamintesc că și în perioada premergătoare datei de 01.10.2016, din 01.01.2013 până în 30.09.2016, lucrurile s-au prezentat asemănător. Precizez că, înainte de a se da verdictul în competiție, auzeam justificări ale lipsei de implicare din partea unora altora, de tipul: «și-așa n-avem nicio șansă, o să câștige Clujul». Unii, însă – în primul rând Primăria Timișoara – am crezut în șansa noastră și am jucat-o până la capăt, asumând inclusiv contribuțiile financiare conexe în cvasitotalitate. Acum, ce justificări or mai fi, oameni buni?! Concluziile le trageți dv., fiecare”, a conchis Robu.
Anul acesta, la sfârșitul lunii mai, consilierii locali au aprobat alocarea a 4,14 milioane de lei din bugetul local pentru Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană. La acești bani se adaugă cotizația de 1 milion de lei pe care oricum o plătește municipalitatea.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1842019″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!