“Voievodul ţiganilor” îşi reinstaurează suveranitatea de o seară în Parcul Rozelor din Timişoara. Exotica operetă a lui Johann Strauss va fi interpretată vineri, 31 august, de la ora 20,30, de soliştii Bogdan Zaharia (Contele Homonay), Mihai Prelipcian (Contele Carnero), Cristian Bălăşescu (Sandor Barinkay), Cristian Rudic (Kalman Zsupan), Crina Vezenţan (Arsena), Nina Zaharescu (Mirabella), Remus Alăzăroaie (Ottokar), Gabriella Varvari (Czipra), Lăcrimioara Cristescu (Saffi). Într-o pitorească viziune, „Voievodul ţiganilor“ revine astfel în cetatea de baştină, căci acţiunea se petrece chiar prin aceste locuri, însă în veacul al XIX-lea. Johann Strauss a compus în 1885 opereta „Voievodul ţiganilor” (Der Zigeunerbaron), pe un libret scris de Ignatz Schnitzer după un roman al scriitorului maghiar Jokai Mor. Premiera absolută a avut loc la Viena, în 24 octombrie 1885. Reprezentaţia festivalieră o va avea la pupitrul dirijoral pe Mihaela Silvia Roşca.
Sâmbătă, 1 septembrie 2012, de la ora 20,30, iubitorii operei vor descinde în mijlocul unei intrigi tulburătoare dintr-o faimoasă piaţă din Sevilla, cu toreadori, contrabandişti şi o iubire fatală, iar scena din Parcul Rozelor va deveni faimosul han al lui Lilas Pastia. „Carmen”, celebra operă a lui Georges Bizet, va fi dirijată de David Crescenzi, iar rolul titular va fi interpretat de Ramona Zaharia. Cosmin Marcovici în rolul Don José, Ştefan Ignat (Escamillo), Crina Vezenţan (Micaela), Dan Patacă, Florin Pop, Octavian Vlaicu, Nicoleta Colceiar şi Gabriela Gal întregesc distribuţia serii.
Cei mici se vor bucura duminică, 2 septembrie, de la ora 12, de întâlnirea cu „Hansel şi Gretel”, operă pentru copii de Engelbert Humperdinck. Festivalul de operă şi operetă în aer liber se va încheia, cu şampanie, la curtea prinţului Orlovski, duminică seara. De la ora 20,30, maestrul Peter Oschanitzky va dirija opereta „Liliacul” de Johann Strauss, cu Cristian Rudic, Mihaela Marcu, Octavian Vlaicu, Gabriella Varvari, Cristian Bălăşescu, Dan Patacă, Mircea Dan Petcu, Nicoleta Colceiar, Suzana Vrânceanu, Dan Spanache şi Cătălin Vinars în distribuţie.
Evenimentul este organizat de Opera Naţională Română din Timişoara în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului, iar intrarea este liberă la toate spectacolele.
Opera sub furtuna, in Parcul Rozelor din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!