Popescu a afirmat că această reorganizare este motivată de numărul mare de dosare penale aflate în lucru în acest moment, dar şi de cererile cetăţenilor care doresc o implicare mai mare a poliţiei în oraşele din judeţul Timiş.
„Poliţiştii de proximitate se vor transforma în sectorişti. Asta înseamnă că vor dobândi calitatea de poliţist judiciar şi vor soluţiona, pe lângă activităţile pe care le desfăşoară la această dată, şi dosare penale. Le vor spori atribuţiunile şi vor avea un volum mai mare de muncă pentru reducerea numărului mare de dosare penale aflate acum în lucru. Acest concept de reorganizare vine şi în întâmpinarea solicitării cetăţenilor de a creşte eficienţa poliţiei pe mediul urban.În Timişoara, în acest moment sunt cam şapte-opt poliţişti de proximitate”, a afirmat Popescu.
Şeful Poliţiei Timiş a precizat că infracţionalitatea în judeţ este una „normală”, în acest an neexistând infracţiuni de mare violenţă, cu excepţia crimei de la Lugoj, când un cadavru a fost descoperit la groapa de gunoi a oraşului.
„Infracţionalitatea în judeţul Timiş este una normală, cu creşteri pe anumite segmente, cum ar fi furtul din locuinţe, din auto şi societăţi comerciale. Important este că în judeţul Timiş nu ne confruntăm cu infracţiuni de mare violenţă, cu excepţia acelui cadavru din municipiul Lugoj, dosar care se află în cercetare şi sperăm să descoperim autorul”, a concluzionat şeful Poliţiei Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!