Proiectul Timişoarei este singurul din România nominalizat în una dintre cele 11 categorii de premiere. Capitala Banatului se luptă cu orașe din Armenia, Slovenia, Polonia, Georgia, Ucraina, Albania și Bulgaria.
În categoria „Renewal project of the year” (n.r. Proiectul de revitalizare al anului) sunt premiate inițiative care au transformat o clădire, un spațiu public sau un întreg areal. Proiectele propuse au fost evaluate de către experții Emerging Europe. Pentru fiecare categorie au fost aleși zece nominalizați.
„În runda a doua, proiectele vor fi evaluare de către un juriu format din reputați specialiști reprezentând instituții europene de prestigiu”, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.
Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Emerging Europe Awards la Londra, la sediul BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în 22 iunie.
Misiunea Emerging Europe este de a încuraja creşterea socială şi economică în regiunea Centrală şi Est Europeană. Premiile Emerging Europe, un program de înalt nivel şi prestigiu, identifică şi aduc vizibilitate poveştilor de succes, proiectelor de primă importanţă şi de bună practică, astfel încurajând excelenţa în 23 de ţări europene, mai spun oficialii instituției de pe C.D. Loga.
Proiectul de reabilitare a centrului istoric din Timișoara a fost finalizat în luna decembrie a anului 2015. S-a lucrat pe 45.923 de metri pătrați, marea majoritate a banilor venind de la Uniunea Europeană. Valoarea totală a proiectului a fost de aproximativ 10 milioane de euro, municipalitatea încheind, de fapt, două contracte: unul pentru reabilitarea spațiilor publice din Cetate și altul pentru punerea în valoare a vestigiilor din centrul istoric. Acesta din urmă a fost de peste 7 milioane de lei.
Au fost transformate în străzi pietonale zece artere din Cetate: Sergent Constantin Mușat, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Florimund Mercy, Francesco Griselini, Fără Nume 2, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu și Enrico Carusso, lucrări de reabilitare făcându-se și în piețele Unirii, Sf. Gheorghe, Libertății și Țarcului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!