Orchestra care va urca săptămâna viitoare pe scena Filarmonicii Banatul este formată din tineri muzicieni talentaţi din Europa Centrală, anunţă reprezentanţii Institutului Francez din Timişoara, care au lansat această invitaţie la concert.
Concertele fac parte din proiectul Orchestra Tinerilor Muzicieni din Europa Centrală, demarat în urmă cu trei ani. Această orchestră are o vocaţie educativă şi artistică. Ea şi-a propus să ajute tinerii muzicieni să-şi depăşească performanţele şi să-şi lărgească orizontul profesional.
Un alt scop al orchestrei îl reprezintă prezentarea şi punerea în valoare a calitaţii artistice a acestor ţări, reunind tineri de diferite naţionalităţi.
Formaţia va fi dirijată de marele şef de orchestră franco-rus Misha Katz, maestru care lucrează de 10 ani în Europa Centrală şi care cunoaşte potenţialul artistic al acestor ţări de unde vin tinerii. În program sunt incluse lucări din aria lui Mozart, Bach şi Tchaikovsky. Evenimentul este organizat de Jeunesses Musicales Macedonia, Jeunesses Musicales Serbia şi Enfants Planete Esperanza.
Concertul va avea loc vineri, 5 august, de la ora 19, pe Sala Capitol din Timişoara. Acelaşi concert va avea loc la Arad cu o zi înainte, de la ora 19, la Filarmonica de Stat din oraş. Preţul unui bilet la concertul Tinerilor Muzicieni din Europa Centrala va fi de 10 lei – tarif întreg, 5 lei tarif redus (elevi, studenţi, pensionari).
Citiți principiile noastre de moderare aici!