Orza a afirmat că inspectorii Primăriei Timişoara sunt legaţi de mâini din cauza legilor incomplete şi că, deşi decid suspendarea activităţii unor magazine, patronii acestora le pot deschide chiar a doua zi, deoarece legea nu specifică ce riscă aceştia în cazul în care nu respectă decizia municipalităţii. Mai mult, Orza susţine că proprietarii acestor magazine pot contesta în instanţă decizia inspectorilor. El a recunoscut că, luni, când inspectorii primăriei au decis suspendarea activităţii în cazul a cinci magazine de pe raza municipiului Timişoara care comercializau aceste droguri legale, ei nu au avut o bază legală.
„Dacă s-a dat suspendarea activităţii, nu se specifică în lege ce se întâmplă dacă nu respectă această decizie. Mai mult, în 30 de zile ei pot funcţiona din nou. Dar de multe ori această sancţiune nici nu se respectă, pentru că legea permite ca să nu fie respectată. (…) În cele mai multe cazuri unde am suspendat activitatea, nu avem o bază legală. Am suspendat pentru că am vrut noi şi ştim că nu e bine ce fac”, a afirmat Orza.
Problema cu aceste magazine de vise este că, în ciuda faptului că la începutul anului, prin Ordonanţă de Urgenţă, a fost completată lista substanţelor psihotrope interzise, în care erau cuprinse şi o serie de produse etnobotanice, proprietarii acestor magazine au găsit imediat derivate ale acestora şi au continuat afacerile.
„Nu mi se pare normal ca sub logoul de îngrăşământ, să se vândă substanţe care sunt mai periculoase decât drogurile convenţionale. (…) Legea comerţului este parfum pentru aceşti oameni. Au schimbat o moleculă, spun că este altă substanţă şi vor continua să vândă. Trebuie să vedem cum putem face interzicerea asta în absenţa unor legi şi în condiţiile în care tot timpul apar substanţe noi şi atunci ne-am putea trezi că ne învârim într-un cerc vicios”, a mai spus Orza.
La rândul lui, şeful poliţiei comunitare, Doru Spătaru, a afirmat că guvernul polonez a rezolvat problema consumului substanţelor etnobotanice în 48 de ore, interzicând importul acestora, la conceperea listei de substanţe interzise la import participând specialişti. El a afirmat că este de datoria autorităţii centrale să adopte o hotărâre similară şi de a interzice activitatea acestor magazine care produc „profituri uriaşe”.
Alţi invitaţi la dezbaterea publică au tras atenţia că, pe Internet, există zeci de site-uri şi forumuri în care proprietarii magazinelor de droguri legale îşi dau reciproc sfaturi juridice pentru a ocoli legile în vigoare şi, de aceea, interzicerea acestor magazine pare, deoacamdată, imposibilă.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!