Evenimentul va avea loc în acest în 16-17 februarie şi va fi „o întâlnire muzicală dincolo de limite, fiindcă duce muzica dincolo de spaţiile convenţionale de spectacol, trecând în acelaşi timp dincolo de barierele unor prejudecăţi. Conceptul acestui proiect inedit este un week-end cu o singură zi de repetiţii şi trei concerte, dintre care primele două în locuri unde oamenii se află în situaţii de izolare si marginalizare”, precizează organizatorii.
La această ediţie participanţii vor cânta sâmbătă seara pentru copiii si tinerii de la Satul de Copii Rudolf Walther, iar duminică la prânz pentru pacienţii şi personalul medical de la Spitalul Judeţean. Proiectul se încheie duminică, 17 februarie cu un concert public programat la ora 19.30 la Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu”. Intrarea este liberă.
Cei peste 100 de corişti înscrişi vor fi acompaniaţi de pianistul Marcelle Poaty-Souami şi percuţionistul Bogdan Ciuciui. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului german Dominic Samuel Fritz, preşedintele Asociaţiei Culturale TGP.
”Mottoul asociației noastre este Talent, Generozitate, Pasiune și credem că animați de acest spirit putem realiza aproape orice. Cântatul este mai ușor decât s-ar crede. Îi invităm pe timișoreni să descopere cum se poate câștiga un pariu aparent imposibil, pregătirea unui concert reușit într-o singură zi”, a declarat Dominic Samuel Fritz.
Proiectul “Gospel Fără Bariere” a fost lansat cu succes anul trecut în octombrie de Asociaţia Culturală TGP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!