Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului de Muzică Veche Timişoara se va desfăşura în perioada 10-19 Iunie 2012. Evenimentul este organizat de Societatea Musica Antica în colaborare cu Filarmonica Banatul, Consiliul Local si Primaria Municipiului Timişoara şi aduce, în concerte, muzicieni de reputaţie mondială din Germania, Belgia, Austria, Olanda, Norvegia, Serbia şi Italia.
„Înfiinţată în anul 2005 Societatea Musica Antica a condus o activitate de pionierat în vestul României, având ca obiect principal de activitate promovarea creaţiei muzicale a sec. XIV – XVII interpretată în manieră istorică, pe instrumente de epocă, originale şi replici, căutând să restituie publicului larg savoarea şi parfumul Europei altor vremuri. Societatea Musica Antica şi-a câştigat o solidă reputaţie internaţională care a condus anul acesta la invitarea ei în REMA (Reţeaua Europeană a Festivalurilor de Muzică Veche), apartenenţă esentială pentru vizibilitate şi promovare la nivel european. Organizarea Festivalului de Muzică Veche, înscrierea lui în reţeaua europeană a festivalurilor de acest gen, nivelul artistic la care ne angajăm şi amploarea participării internaţionale, bogăţia repertoriului restituit, încercarea de a face să apară în spaţiul bănăţean ‘replici’ ale festivalului (cele două ediţii ale Festivalului de Muzică Veche Brebu Nou), organizarea de cursuri Master pentru artisşti interpreţi profesionişti, de conferinţe care să încadreze teoretic spectacolele noastre, iată o parte din întreaga gama de activitati a Societăţii Musica Antica”, declară Codrin Emandi, directorul Festivalului de Muzica Veche Timisoara.
Evenimentul inaugural al festivalului va avea loc în 10 iunie, la ora 20, în Domul Romano-Catolic: „Muzica de orgă în Europa în dialog cu J.S.Bach”, recital susţinut de Steffen Schlandt. Următoarele concerte se vor desfăşura la Biserica Evanghelică Lutherană, de la ora 20, în perioada 12-19 iunie 2012.
Vezi, atasat, agenda integrala a Festivalului de Muzica Veche Timişoara.
Foto (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!