Străzile Timişoarei vor fi luminate de peste 500.000 de leduri şi beculeţe de Crăciun, unele noi, multe recuperate din anii trecuţi, spune purtătorul de cuvânt al primăriei, Flavius Boncea. Iluminatul festiv a fost pornit de 1 decembrie.
„Anul acesta, pentru iluminatul festiv de sărbători s-au montat perdele luminoase, bannere luminoase, tuburi flexibile luminoase şi ţurţuri, totalizând 505.729 de leduri şi beculeţe, puterea instalată fiind de 192 kW. Peste 60 la sută din instalaţii funcţionează cu leduri, care sunt mai economicoase din punct de vedere al consumului de energie. Intenţia municipalităţii este ca în doi ani să elimine complet beculeţele din sistemul de pavoazare de sărbători, întregul iluminat să se facă pe bază de leduri”, precizează directorul Direcţiei de Comunicare a Primăriei Timişoara, Violeta Mihalache.
Potrivit reprezentaţilor municipalităţii, de iluminatul festiv de sărbători s-au ocupat societăţile din subordinea Consiliului Local Timişoara, ceea ce se poate vedea de exemplu la Punctele Cardinale, unde apare mare denumirea operatorului de apă-canal pe fântână, şi cele două companii cu care are contract primăria pentru iluminatul public. Pentru că e criză, multe artere importante, cum ar fi strada Republicii şi bulevardul Take Ionescu, au rămas neîmpodobite, sau doar cu câteva perdele de lumini, cum e Piaţa Mărăşti.
Autorităţile locale achită doar factura de electricitate pentru iluminatul festiv, spune purtătorul de cuvânt al primăriei.
„Toate societăţile din subordinea primăriei au contribuit la pavoazare, nu au fost bani de la buget. Noi ca şi municipalitate plătim doar curentul, estimat la 60.000 de lei pentru toată perioada de iluminat festiv, adică toată luna decembrie şi parţial ianuarie”, ne-a declarat Flavius Boncea.
Municipalitatea a achiziţionat totuşi pentru Târgul de Crăciun o cutie mare de cadouri şi o sanie trasă de reni în care se află Moş Crăciun din leduri, care urmează să fie amplasate vineri în centrul oraşului şi care au costat 20.000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!