Proiectul va fi unul mai amplu, care va beneficia de multă promovare şi numeroase posibilităţi pentru timişoreni de a dona fonduri.
„Phoenix şi Fundaţia Politehnica sunt două branduri importante pentru Banat, pe care dorim să le implicăm şi în proiecte de binefacere. În ultima vreme, în România sănătatea e vitregită, iar fonduri sunt mult prea puţine. Casa Austria nu are la ora actuală o secţie de Terapie Intensivă pentru marii arşi la nivelul pe care îl merită medicii de acolo şi la nivelul la care ar fi nevoie. Concertul caritabil va avea loc undeva la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie. Va beneficia de o mare promovare, de un videoclip, va fi organizat şi un teledon şi vom colabora cu o companie de telefonie mobilă pentru ca lumea să poată trimite sms-uri. Vrem să scoatem cetăţenii din letargie şi să îi sensibilizăm să contribuie la rezolvarea problemelor comunităţii”, a spus, vineri, Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnica din Timisoara.
Membrii Phoenix sunt hotărâţi să sprijine această iniţiativă. „Eu cu Moni Bordeianu suntem timişoreni vechi şi, chiar dacă ne-am mutat departe, nu vom uita niciodata de unde am plecat”, a declarat Nicu Covaci, liderul Phoenix. „Secţia ar urma să aibă patru paturi şi o sală de operaţie foarte dotată, şi să fie complet izolată de restul secţiilor. Bolnavii de acest gen trebuie feriţi de orice fel de infecţii. Ideea cu evenimentul caritabil mi-a plăcut, mai ales că Phoenix se naşte din cenuşă, iar noi avem o relaţie puternică”, a spus Gheorghe Nodiţi, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.
De asemenea, Nicu Covaci a mai declarat că şi-ar dori să organizeze şi un eveniment gen „Dinozaurii din Timişoara”, care să adune la un loc marile personalităţi care s-au născut în Timisoara, sportivi, muzicieni, artişti în general, şi să le aducă faţă în faţă cu tinerii.
„Iniţial evenimentul trebuia să aibă loc în această primăvară, dar reacţiile nu au fost aşa de bune şi a trebuit să îl amânăm. Tinerii trebuie să înveţe de la cei care au reuşit. Dacă vrei să ajungi cineva poţi, dar trebuie să plăteşti preţul. În viaţă e ca în box – ultimul care rămâne în picioare câştigă”, a încheiat Covaci.
Citiți principiile noastre de moderare aici!