Cu 20 de voturi „pentru” şi trei abţineri a fost aprobat, joi, proiectul de hotărâre privind „stabilirea modului de informare publică prin difuzarea în direct, pe posturi de televiziune la nivel local, a şedinţelor de plen ale Consiliului Local Timişoara”.
Nu este vorba doar despre transmiterea şedinţelor de consiliu local pe posturile TV, ci şi a dezbaterilor publice şi a întâlnirilor pe care le are conducerea municipalităţii cu reprezentanţii consiliilor consultative de cartier. Totul, pentru ca cetăţenii să fie informaţi “obiectiv” cu privire la activitatea administraţiei locale şi procesul decizional, dacă este să ne luăm după referatul care a însoţit proiectul de hotărâre.
Aleşii au fost de acord, majoritatea, să aloce suma de 70.000 de lei de la bugetul local pentru toate acestea, pe anul 2014, după ce… i-a rugat frumos Robu. Şedinţele de consiliu local s-au transmis şi până acum, pe Internet şi la radio, dar primarul a ajuns la concluzia că trebuie să se intre într-o nouă etapă.
„Eu cred că în campaniile electorale cel puţin cu toţii vorbim despre transparenţă, ne angajăm să promovăm transparenţa, haideţi atunci să o facem şi după campanii, când am ajuns să ocupăm diverse funcţii. Este un proiect menit să arate timişorenilor ce se întâmplă în consiliul local, un proiect izvorât din loialitate faţă de cei care ne-au ales (…) Haideţi să îl aprobăm şi să facem proba unei transparenţe extinse. Trebuie să mergem şi la nivel audiovizual. Vă rog să votaţi”, a declarat primarul înainte să fie supus la vot proiectul.
Unii aleşi, de exemplu social-democratul Alfred Simonis, i-au cerut primarului, în plenul de joi, să promită că nu vor rămâne înţepenite camerele pe prezidiu şi vor fi îndreptate şi spre consilierii locali.
„Mi-e teamă că unii vor fi nemulţumiţi că s-a pus camera din cauza prestaţiei avute”, a replicat Robu.
Ar urma să fie mediatizate, contra cost, şi întâlnirile autorităţilor cu reprezentanţii Consiliului Consultativ al Tinerilor şi ai Consiliului Consultativ al Minorităţilor, să fie promovate „Zilele Cartierelor”, să se acorde consultanţă pentru realizarea unor publicaţii de cartier coordonate de către consiliile consultative etc.
Reprezentanţii unui post local de televiziune făceau deja probe, la plenul de joi, pentru viitoarele transmisiuni…
Citiți principiile noastre de moderare aici!