La întâlnirea pe care a avut-o cu angajaţii municipalităţii, primarul Gheorghe Ciuhandu i-a rugat pe oameni să îşi facă în continuare treaba şi le-a spus să stea liniştiţi pentru că cei care vor veni sunt de bună-credinţă şi bună-cuviinţă, spun surse care au participat la respectiva întâlnire. Mandatul primarului, al viceprimarilor şi consilierilor locali expiră în 20 iunie şi cel mai probabil noua conducere va fi instalată săptămâna viitoare.
Dacă unii directori din primărie speră că vor rămâne pe post chiar dacă primar va fi Nicolae Robu, alţii au hotărât să demisioneze imediat după aflarea rezultatelor alegerilor. Este şi cazul şefei de la Direcţia de Comunicare a Primăriei Timişoara, Violeta Mihalache.
„Am renunţat la funcţia de director al Direcţiei de Comunicare, sunt simplu consilier, am renunţat la funcţia de conducere. A fost alegerea mea, pe care am luat-o luni dimineaţă”, ne-a declarat Mihalache. Şi purtătorul de cuvânt al primăriei, Flavius Boncea, va pleca, el urmând să devină consilier local după retragerea de pe lista Uniunii pentru Timiş a primarului Gheorghe Ciuhandu.
Este posibil ca în perioada următoare să apară şi alte câteva demisii, chiar dacă există zvonuri că unii dintre directori şi-ar negocia rămânerea pe post.
„Fiecare dintre oameni iau decizii personale, nu există o frondă comună pentru a ne da demisia”, ne-a declarat un alt director din primărie.
Nici directorii societăţilor din subordinea Consiliului Local Timişoara nu se arată dispuşi să renunţe uşor la funcţii. „Eu nu îmi dau demisia, aştept să văd ce se doreşte de la mine. Noi nu suntem în subordinea primăriei, suntem societate comercială, vrem să vedem ce aşteptări are noua conducere, vrea să construiască parcări, vrea să construiască metrou, să vedem…”, ne-a declarat directorul societăţii Administrarea Domeniului Public (ADP) SA Timişoara, Liviu Barbu.
UPDATE. Unii directori care au lucrat sub administrația Ciuhandu nu se tem de schimbare. Este și cazul directorului Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara, Adrian Bodo, care se declară funcționar public fără înclinații politice. “Eu întotdeauna am fost funcționar public de profesie, nu am înclinat politic și cred că lucrul acesta este de apreciat. Am de gând să îmi fac treaba în continuare, așa cum am făcut-o și până acum”, ne-a spus Bodo.
Ciuhandu se retrage: De-abia astept sa parasesc aceasta cloaca politica
Primarul Timisoarei va avea o pensie de 2.578 de lei pe luna
Citiți principiile noastre de moderare aici!