Primarul Gheorghe Ciuhandu a prezentat, marţi, o situaţie cu privire la stadiul atragerii de fonduri europene. Pe parcursul acestui an, municipalitatea a iniţiat 40 de proiecte, a precizat edilul. La majoritatea Primăria Timişoara este titular de proiect, dar există şi unele unde municipalitatea apare ca partener.
Au fost semnate contracte de finanţare pentru 13 dintre aceste proiecte, în valoare de aproximativ 87,3 milioane euro, două fiind finalizate, iar restul în curs de implementare, a declarat Ciuhandu. Printre acestea se află reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriilor de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” şi Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială a Spitalului Municipal din Timişoara, retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Timişoara, reabilitarea străzii Iancu Văcărescu, pe tronsonul cuprins între bulevardele 16 Decembrie 1989 şi Regele Carol I, modernizarea Parcului Rozelor, modernizarea şi extinderea străzii Cloşca şi altele.
Alte 15 proiecte cu finanţare nerambursabilă, în valoare de aproximativ 62,3 milioane de euro, au fost depuse şi se află în evaluare. Pe lista prezentată de municipalitate apar aici reabilitarea, dezvoltarea şi echiparea Colegiului Naţional C.D. Loga, a Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”, a Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” şi a ambulatoriului Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu”, realizarea unui incubator de afaceri în comuna Dumbrăviţa, reabilitarea spaţiilor publice din centrul istoric al oraşului Timişoara şi a infrastructurii urbane a malurilor canalului Bega, amenajarea unui complex rutier în zona Michelangelo, reabilitarea Cantinei de Ajutor Social, pentru dezvoltarea unui centru de urgenţă pentru persoanele fără adăpost şi altele.
Ciuhandu a afirmat că a discutat cu reprezentanţii Ministerului Dezvoltării, iar contractul de finanţare pentru centrul de afaceri de la Dumbrăviţa a fost deja iscălit, iar contractul privind reabilitarea zonei centrale urmează să fie semnat până la sfârşitul acestei săptămâni, fiind un proiect care se va derula pe o perioadă de circa 39 de luni, a mai precizat edilul, care s-a plâns de întârzieri la evaluarea şi aprobarea proiectelor.
Întrebat ce şanse există pentru aprobarea celorlalte proiecte, Ciuhandu a răspuns: „Sunt şanse mari şi până la alegeri se vor rezolva (…) Avem un plan de bătaie, motoarele duduie”. Nu este însă un anunţ de candidatură pentru viitoarele alegeri. „Eu v-am confirmat faptul că stau în primărie şi lucrez”, a adăugat primarul.
Mai există 12 proiecte, în valoare de 105 milioane de euro, care sunt în pregătire şi urmează să fie depuse de primărie. Printre aceste se numără unele care vizează reabilitarea liniilor de tramvai şi a modernizarea tramei stradale pe strada Ştefan cel mare, reabilitarea străzii Văcărescu pe tronsonul cuprins între bulevardul Regele Carol I şi Splaiul Tudor Vladimirescu, extinderea reţelelor de troleibuz din Timişoara la Dumbrăviţa şi Ghiroda, realizarea unui sistem de management al traficului şi supraveghere video, precum şi a unui sistem de supraveghere a spaţiilor publice din oraş pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!