Persoanele apropiate primarului Gheorghe Ciuhandu ştiu de mai multă vreme că acesta are probleme cu rinichii. În această seară, edilul va suferi o intervenţei chirurgicală.
„Domnul primar nu va rămâne internat în spital. Este vorba despre o intervenţie renală, care se face în cadrul unei internări de o zi, într-un cabinet privat din oraş. Această intervenţie va avea loc în cursul serii. Este, de asemenea, o intervenţie care îi va permite să meargă imediat acasă”, spun surse apropiate acestuia.
Vom reveni cu amănunte despre starea sa.
UPDATE. Cât timp primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, se va afla în convalescenţă, după operaţia de scoatere a unei pietre la rinichi, atribuţiile sale vor fi preluate de viceprimarul Adrian Orza.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea, a declarat că Gheorghe Ciuhandu nu va sta mult în convalescenţă după intervenția chirurgicală şi va reveni la lucru cel târziu la începutul săptămânii viitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!