Din delegaţia de la Primăria Timişoara, condusă de edilul-şef al oraşului, Gheorghe Ciuhandu, mai fac parte directorul Direcţiei Drumuri şi Transporturi, Culiţă Chiş, directorul Direcţiei Dezvoltare, Aurelia Junie, şi directorul Direcţiei Comunicare, Violeta Mihalache, spun reprezentanţii municipalităţii.
Oficialii timişoreni se află la Nottingham încă de duminică şi vor sta acolo mai multe zile, timp în care au programate mai multe activităţi: vizite la galerii şi castele, întâlniri cu primarul din Nottingham şi Consiliul Local Nottingham, discuţii cu autorităţile din oraşul britanic despre conservare şi regenerare urbană, vizitarea unor clădiri reabilitate şi întâlniri cu specialişti în domeniu, discuţii despre atragerea de fonduri europene pentru proiecte de regenerare şi parteneriate publice-private, plimbări cu mijloacele de transport public din Nottingham, pentru a vedea cum funcţionează managementul sistemului de transport în acest oraş, discuţii despre oportunităţi de afaceri şi proiecte comune.
Delegaţia timişoreană a avut în program şi unele activităţi mai… relaxante, cum ar fi degustarea berii englezeşti, într-un vechi şi faimos pub – „Ye Olde Trip to Jerusalem”, şi bineînţeles shopping.
Timişoara s-a înfrăţit, la sfârşitul anului trecut, cu oraşul Nottingham din Marea Britanie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!