Organizatorul acestui eveniment „aflat în punctul de intersecție dintre artă și societate” este Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului și al Consiliului Local Timișoara și având ca partener strategic Institutul Cultural Român.
„The Art of Ageing (Arta de a îmbătrâni) este un proiect artistic european care are ca scop cercetarea unui punct fierbinte al prezentului – îmbătrânirea societăților, și a efectelor pe termen lung, respectiv a provocărilor demografice, politice, sociale, biologice și economice pe care le ridică. The Art of Ageing răspunde acestei teme printr-o serie de coproducții teatrale cu audiență internațională, dezvoltând noi perspective și abordări ale cercetării artistice în context european multidisciplinar (științific, socio-politic etc.)”, precizează realizatorii.
Art of Ageing – 1st Theatre & Science Festival reunește la Timișoara 5 coproducții europene: spectacolele „Pe ceas. Cu 60 de minute mai bătrân” de Peca Ștefan / Teatrul Național din Timișoara – Badisches Staatstheater Karlsruhe (joi, 16.04, ora 18, Sala 2, spectacol în română și germană, cu supratitrare în engleză); „Căpșunile și orfanii”, un concept al Werkgruppe2 / Teatrul Național Craiova – Staatstheater Braunschweig (joi, 16.04, ora 21, Sala Mare, spectacol în română și germană, cu supratitrare în engleză); „Fen Fires” de Nino Haratischwili / Deutsches Theater din Berlin și Teatrul Național Slovac din Bratislava (vineri, 17.04, ora 18, Sala 2, spectacol în germană și slovacă, cu supratitrare în engleză); „I m afraid we know each other now” de Ivor Martinić / Gavella Theatre, Zagreb (vineri, 17.04, ora 21, Sala Mare, spectacol în croată, cu supratitrare în engleză), același text fiind subiectul unui spectacol complet diferit, prezentat de Theater und Orchestra Heidelberg (sâmbătă, 18.04, ora 18, spectacol în germană, cu supratitrare în engleză).
În paralel, lucrările ETC, programate în Sala Mare a Senatului – Rectoratul Universității Politehnica – vor readuce în dezbatere publică acest topic din perspectivă socio-politică, științifică, culturală etc. prin voci cu rezonanță în ariile lor de expertiză: Dr. George Leeson (Oxford Institute on Population Ageing), prof. dr. Birgit Dahlke (Institutul pentru Literatură, Humboldt-Universität Berlin), dr. Valer Donca (Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie) și, nu în ultimul rând, sociologul Alin Gavreliuc (Universitatea de Vest Timișoara), mai precizează organizatorii.
În închiderea Art of Ageing – 1st European Theatre and Science Festival, Teatrul Național oferă publicului și participanților unul dintre cele mai iubite spectacole ale stagiunii: Maria de Buenos Aires, pe muzica lui Astor Piazzolla și versurile lui Horacio Ferrer, spectacol semnat de regizoarea Ada Lupu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!