Universitatea de Vest din Timișoara și primarul Dominic Fritz au propus ca scriitorul Daniel Vighi, membru fondator al Societății Timișoara, Alianței Civice și al Asociației Culturale Ariergarda, să primească distincția de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara. Propunerea a fost aprobată de consilierii locali în data de 15 noiembrie.
Daniel Vighi s-a născut în localitatea Lipova din județul Arad și este un prozator, eseist și publicist român. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara în 1980. În decembrie 1989 a participat la mișcările de protest de la Timișoara care au declanșat revoluția anticomunistă. A fost profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara.
Ceremonia de decernare a titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Timișoara scriitorului Daniel Vighi a avut loc joi, 24 noiembrie, de la ora 16, în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara, însă în absența acestuia.
„De numele lui Daniel Vighi se leagă o parte importantă a istoriei Timișoarei. […] Numele său este legat și de redactarea Proclamației de la Timișoara, cel mai puternic document al Revoluției din 1989. […] Daniel Vighi este un exemplu de luptător pentru Timișoara, pentru democrație și pentru libertate”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Pe aceeași temă:
Scriitorul Daniel Vighi, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei
Citiți principiile noastre de moderare aici!