Miercuri, 14 august, la Timișoara a avut loc conferința județeană a PSD Timiș, ocazie cu care Alfred Simonis, șeful filialei, a prezentat și câteva date. De exemplu, PSD a câștigat cele mai multe primării din județ.
„Deși astăzi ar fi putut fi o conferință banală, fără discursuri semnificative, doar pentru formalizarea unor proceduri, am ales, împreună cu colegii noștri, să facem un eveniment din acest moment și să ne ascultăm, să ne vedem și să ne auzim. […] Vă mulțumesc încă o dată pentru încrederea acordată.
Acum un an, ne-am asumat, împreună cu întreaga echipă, niște angajamente. Unul dintre ele era câștigarea Consiliului Județean Timiș. Unii dintre voi ați crezut în acest obiectiv, alții poate nu. Însă astăzi putem spune ceea ce știți deja, avem președinția CJ Timiș. Dacă înainte de alegerile din 9 iunie aveam 37 de primari, astăzi avem 54 de primari din 99 în județul Timiș, fără a pune independenții la calcul. Suntem prima forță politică a județului Timiș. PSD este principalul partid din acest județ”, a transmis Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș.
Acesta a trecut din nou în revistă proiectele despre care spune că PSD Timiș „le sprijină și dorește să le vadă implementate”. Dintre ele amintim Gara de Nord din Timișoara, Centura de Sud, descărcarea de pe autostradă de la Sânandrei, tronsonul Margina-Holdea, Centrul de Mari Arși, Centura de Vest, Autostrada Timișoara-Moravița, Institutul Oncologic, stadionul Dan Păltinișanu etc.
„Și noi putem ataca dacă e cazul”
Alfred Simonis a reiterat faptul că nu își dorește ca PSD să intre în vreun joc care să implice izolarea administrației Fritz sau a Timișoarei. „Cred că majoritatea trebuie făcută în jurul primarului, pentru ca Timișoara să recupereze decalajul care există între acest oraș și altele din țară”, a mai punctat președintele Camerei Deputaților.
„La CJT ne dorim o colaborare cu partenerii de la PNL. Am avut o colaborare extraordinară cu marea majoritate a liderilor PNL în Timiș. Am avut o colaborare surprinzător de excelentă cu Vasile Blaga, președintele PNL Timiș, dar trebuie să recunoaștem că au existat și primari PNL care au făcut campanie altui candidat sau altor candidați și care ne-au și atacat în permanență. Știți că n-am reacționat niciodată, nici în campanie, nici înainte, nici după, n-am reacționat la atacuri dinspre PNL.
Acum am văzut atacul din partea PNL Timiș la adresa premierului și a PSD la nivel național. E un soi de ipocrizie pe care o înțeleg cu greu. Vă spuneam că n-am răspuns la atacuri politice până acum, deși eram și sunt încă președintele Camerei Deputaților, deci, aveam tribuna necesară pentru a emite păreri. Și, slavă Domnului, partenerii noștri au făcut și multe greșeli, pe care aș fi putut să le comentez”, a declarat deputatul.
Ulterior, acesta a spus că are și el limitele lui, sărind demonstrativ la beregata rectorului Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea. L-a ironizat, spunând că dacă tot a încercat să se dea bine pe lângă Nicolae Ciucă, președintele PNL, poate îl ajută să-și scrie cartea sau să îi „împrumute softul anti-plagiat”.
„Am văzut că rectorul UVT, unul dintre liderii politici ai PNL Timiș, care știți că este rector doar cu numele – cei care aveți contact cu Universitatea știți că Mădălin Bunoiu este cel care se ocupă cu adevărat de universitate – probabil dorește să dea bine în fața șefului de partid.
Eu am niște recomandări, că sfaturi nu îmi permit să îi dau. Dacă tot vrea să se dea bine pe lângă liderul de partid, ar trebui să-l ajute la scrierea cărții pierdute – știți că este o carte anunțată pe toate panourile din România, care nu mai apare (n.r. – se referă la cartea „Un ostaș în slujba țării” de Nicolae Ciucă).
Dacă dorește să facă o comisie la UVT să-l sprijine să scrie cartea, poate s-o facă. Poate să verifice, de exemplu, dacă e vreun paragraf împrumutat în acea carte. Sau, cel mai important, ar trebui să-i împrumute scriitorului softul anti-plagiat.
Dacă tot am ajuns la carte, să știți că sportivii de la Olimpiadă, primesc 2,4 milioane de euro. Promovarea cărții domnului Ciucă costă 4 milioane de euro din bani publici, evident, din subvenția partidelor politice. Și cu toți acești bani tot n-au găsit un titlu fericit. «Un ostaș în slujba țării» – e așa, un soi de pleonasm.
Totuși mă opresc aici, pentru că nu vreau să nasc o polemică. Vreau doar să trag un avertisment că putem și noi să atacăm, dacă e nevoie, fără niciun fel de problemă. Avem cuvintele la noi și avem și vocea necesară să o facem, dacă e nevoie. Și, mai ales, avem sprijinul oamenilor care ne-au votat pe 9 iunie.
Cu toate aceste atacuri, ne dorim în continuare o colaborare în folosul acestui județ cu cei de la PNL și pentru că nu suntem nici Rareș Bogdan, nici Ciucă să ne răzgândim, suntem oameni de cuvânt și oameni de onoare, am transmis un draft de protocol partenerilor, pe care să-l semneze dacă vor, și le propun să lăsăm disputele politice pentru a ne ocupa de guvernare, locală și națională”, a adăugat președintele ales al CJT.
Trimite articolul
XSă caute cartea lângă a lui Grindeanu, care e în format .psd
😂🤣😂🤪
Simonis e ce trebuie. Bun ca presedinte CJT. E bun, bun.
Freddy Camatarul vorbeste din nou, gura toti. Ca altfel va da foc la familii, toti trebuie sa stea drepti in fata lui.
Ptiu!!!
CAM MULT PE ROSU ACOLO SI NUMA UNDEI SARACIE MAXIMA ASA LE TREBUE LA AIA DIN ZONE;E EXTREMISTE ALE JUDETULUI NOSTRU
Pai asa le iese ca numara o cretinatate: in statistica lor comuna cu 1000 locuitori este egala cu orasul cu 500.000 locuitori. Atunci da, ies foarte importanti.
-
dap, si cine zici ca a castigat Consiliul Judetean? ce ti-e si cu statistica asta, treaba mai complicata decat tom(i) si jerry pare ca
cum ziceam…..au invartit…au ciordit….au gasit un resapat(robu)…si tot nu au castigat Timisoara.
naspa rau!!!….si nu stiu inca de ce!
de ponta consilier…
de ciolacu prim…
…si sa vii de la sef la camera deputatilor….la cjt….mai mare mirarea
Al-Fred neamt dupa prenume, de fapt pesedist in intelesul dur al cuvintelelor.
Acest PITIC AROGANTA NUMIT ȘI FREDY’ (fără nici un fel de asemănare cu adevăratul Fredy) TRE SA PRIMEASCĂ, CÂT DE REPEDE O LECȚIE GREU DE UITAT..!!!!
.. ÎNAINTE DE A SE UMFLA ÎN PENE AR TREBUII SA SPUNĂ ELECTORATULUI FIDEL ȘI APLAUDACILOR, ca cât a costat SUPER STUDIILE PT I. R. O. T. (spitalul de oncologie nou) și de câte ori s-au făcut…!!!!!!!!!
…. ALINIEREA ORGANIZAȚIEI PNL TIMIS, INTERESELOR ACESTUI PITIC PLIN DE IPOCRIZIE. nu ajuta pe nimeni, nici chiar pe el
De la hot prin Franta a ajuns boss pe judet. Daca nu credeti intrebabi prin Mosnita, unde alt hot, fratele stimabilului este primar. Ce sa-i faci, atat s-a putut.
De ce nu imi aprobati postarile? A platit Fredy mai mult pentru articolul asta???
Vad ca Fredy a dat la toti instructiuni sa nu se vorbeasca de trecutul lui