Producătorii şi comercianţii pot solicita autorizaţii pentru expunerea şi comercializarea de mărţişoare şi felicitări, în perioada 23 februarie – 2 martie 2015, în spaţiile special destinate din oraş. Cererile pot fi depuse la Primăria Timişoara săptămâna viitoare, începând de luni, 16 februarie, până miercuri, 18 februarie.
Solicitările se depun la camera 12 de luni până vineri în intervalul orar 8.30-16.30, cu excepţia zilei de marţi, când programul de lucru cu publicul este până la ora 18.30.
Mărţişoarele şi felicitările vor putea fi comercializate în peste 20 de zone din Timişoara: în Piaţa Victoriei, pe platoul de lângă Ceasul Floral – Bd. Proclamaţia de la Timişoara, pe strada Mărăşeşti, pe platoul din faţa Parcului Copiilor, în Piaţa A. Mocioni, pe Bd. Regele Carol I (de la str. Iancu Văcărescu până la General I. Dragalina), în Piaţa Nicolae Bălcescu – str. Ciprian Porumbescu, în zona Spitalului Judeţean, în Piaţa Traian, pe Calea Sever Bocu, Calea Aradului şi Calea Torontalului etc.
La fel cum s-a întâmplat şi în ultimii ani, în centrul oraşului va putea vinde mărţişoare doar cine are buletin/ carte de identitate de Timişoara, doar comercianţii care deţin carte de identitate eliberată de SPCLEP Timişoara. Excepție de la regulă vor face studenţii /elevii care studiază la instituţii de învăţământ de pe raza municipiului Timişoara. Există și reguli noi în ceea ce privește comerțul de 1 martie în Piaţa Victoriei.
„Solicitanţii vor prezenta atât o fotocopie a standului pe care urmează să expună produsele spre comercializare, cât şi a produselor comercializate. Pe amplasamentele situate pe tronsonul McDonald’s – str. N. Lenau, produsele comercializatre vor fi expuse doar pe stand de expunere vertical (se interzice comercializare produselor pe mese). Repartizarea locurilor din Piaţa Victoriei se va face în funcţie de numărul de înregistrare, specificitatea produselor, cât şi estetica standurilor. Se interzice amplasarea de corturi şi alte contrucţii provizorii, cu excepţia umbrelelor de culoare alb/ crem, fără reclamă, şi doar în caz de timp nefavorabil”, anunţă administratorul public al Timişoarei, Sorin Drăgoi.
Operatorii economici vor fi obligaţi să deţină la standul de vâzare avizul pentru desfăşurarea ocazională a comerţului ambulant, eliberat de către Biroul Autorizare Activitaţi Comerciale şi Publicitare, să aibă la ei cartea de identitate şi dovada achitarii taxei de ocupare a domeniului public – în original. Suprafaţa unui amplasament va fi de maxim 2 mp, iar fiecare comerciant poate ocupa un singur amplasament.
Menţinerea curăţeniei este obligatorie.
Cine nu respectă aceste prevederi riscă să rămână fără avizul eliberat de primărie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!