„Ne bucurăm că o dată pe an vă mai amintiţi de noi. Putea presa să scrie ce au vorbit oamenii la şedinţa de consiliu local, nu să scrie că revoluţionarii au făcut scandal. O parte din presă vrea să ne pună la zid, la colţ, să ne şteargă din istorie, să ne facă cerşetori”, a spus Tudorin Burlacu, în şedinţa de plen a Consiliului Judeţean Timiş.
Vorbitorii, reprezentanţi a diferite asociaţii de revoluţionari, au spus, cei mai mulţi, că există o lipsă de comunicare şi că presa, în ultimul timp, îi denigrează. Acum, revoluţionarii încă îşi pun speranţa că vor colabora mai bine cu actuala guvernare locală şi centrală.
„Doresc, pentru a repara nedreptatea portocalie începută de Boc, să avem o colaborare fructuoasă cu acest USL, pentru care colegi de-ai noştri în piaţă s-au îmbolnăvit, alţii şi-au pierdut chiar viaţa. Noi suntem echidistanţi de fiecare partid politic, avem prieteni şi duşmani în fiecare partid politic”, a spus Burlacu.
Revoluţionarii au cerut şi terminarea construcţiei Bisericii Martirilor. Profesorul Ştefan Ivan, preşedintele Fundaţiei Naţionale a Revoluţiei, a recitat şi o poezie. „Când văd ce se întâmplă în biata noastră ţară, durerea mă cuprinde, în suflet mi-o coboară (…) În focul din decembrie noi ne-am înrolat în faptă, cu piepturile goale am înfruntat duşman. Atunci, în bătălie, nu urmăream ciolan (…)”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!