Întrebat dacă a găsit curățenie în Japonia, unde a petrecut o săptămână într-o vizită de lucru, primarul Nicolae Robu a precizat că a fost impresionat de curățenia desăvârșită și de respectul pe care îl au oamenii.
„În Tokyo nu există coșuri de gunoi. Am umblat cu șervețelul în buzunar până când am ajuns la hotel ca să pot scăpa de el. Iar viceprimarul Diaconu, care, după cum știe toată lumea este fumător înrăit, avea buzunarul plin de chiștoace de țigări că nu avea unde să le arunce. Dar e o curățenie desăvârșită. Inclusiv într-un loc care sub anumite aspecte aduce a talcioc, că erau tot felul de comercianți care vindeau diverse produse de-ale lor, nici acolo nu era o hârtie pe jos și nu era niciun coș de gunoi, absolut. Deci, oamenii ăștia de respectă pe ei în primul rând, de o manieră impecabilă. Și muncesc foarte mult, toate sunt foarte scumpe acolo, dar ei câștigă mult mai bine decât noi, evident”, a povestit Robu.
Edilul-șef spune că nu a găsit nimic de implementat în Timișoara, pentru că nu se potrivește nimic de acolo. Nici măcar… curățenia. Altfel, Robu se pregătește să demareze campania „Timișoara Curată”. Nu știe cum, dar are idei și face un brainstorming cu „echipa, nucleul de colaboratori” din primărie.
„Ce am găsit acolo nu se potrivește cu Timișoara. De exemplu, curățenia desăvârșită fără coșuri pe stradă. În campania pe care o începem în curând ne vom ocupa și de campania de curățenie. Va fi una complexă, și de informare, și de curățenie. Când am anunțat-o eram într-un timp mort și eu când am timpi morți mintea îmi merge tot la treburi și rapid scriu”, a spus primarul.
Robu le cere timișorenilor să aibă răbdare. Spune că îi va implica și pe ei, dar mai mult cu un apel.
„Va fi un apel și spre timișoreni să se implice. Miercuri voi face un brainstorming cu echipa, nucleul de colaboratori, și cu ideile pe care oricum mi le-am notat, din drum de la Tokyo până la Helsinki, de acolo am schimbat avionul. Va fi și compania de salubritate implicată, dar cu o rugăminte, pentru că ea încă nu este sub obligații contractuale. Analizăm să vedem când începem, deocamdată este ideea, conținutul nu este definitivat”, a conchis edilul-șef.
Vă reamintim, primarul a anunțat pe Facebook că va lansa în curând campania „Timișoara Curată” și că „de la a ne fi rușine cât de murdar ne-a fost orașul vom ajunge la a ne mândri ce oraș curat avem”.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2202594″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!