Timişorenii au suflet mare. Ca dovadă, la partida de rugby din acest sfârşit de săptămână dintre RCM şi Steaua Bucureşti, spectatorii prezenţi au donat anumite sume de bani pentru campania intitulată „Dă un leu pentru copilul tău”. Sportivii aflaţi sub comanda lui Chester Williams au completat cu alţi bani din primele de joc şi s-au adunat 2000 de lei şi 100 de euro. Banii au fost donaţi reprezentanţilor Spitalului de Copii, marţi, într-un cadru oficial.
„Ne bucurăm că ne-am alăturat acestei campanii, rugby-ul e un sport nobil şi e o mândrie pentru noi să facem un lucru bun pentru copii. Sunt foarte mulţi copii nevoiaşi, care au nevoie de tratament, toate sunt scumpe, din păcate ţara în care trăim nu ne ajută prea mult şi e foarte important ca oamenii să o facă”, a declarat Daniel Carpo, jucătorul lui RCM.
Managerul spitalului „Louis Ţurcanu”, Ovidiu Adam, s-a declarat bucuros că sportivii sunt alături de acest proiect, mai mult decât alte categorii sociale. „Mă bucur că sportivii sunt alături de noi, mai mult decât mediul de afaceri. Sperăm ca tot mai mulţi timişoreni să se alăture campaniei”, a declarat Adam. El a anunţat că studiul de fezabilitate pentru construcţia noului corp este deja elaborat, iar o bună parte din bani a fost deja strânsă din donaţii.
Preşedintele clubului timişorean a declarat că pentru rugbişti este o mândrie să fie alături de campania de strângere de fonduri şi că echipa va fi în continuare alături de proiect: „Am răspuns iniţiativei celor de la Spitalul de Copii, ne gândim că fiecare dintre noi avem copii şi vedem condiţiile din spital. Noi suntem o echipă a comunităţii şi e normal să fim alături de acest demers”, a declarat, la rândul său, Sorin Doda.
Vă reamintim că RCM este cea de a doua echipă importantă din sportul timişorean care se alătură demersului de stângere de fonduri pentru „Louis Ţurcanu”, după ce şi cei de la ACS Poli au strâns deja bani pentru acest proiect.
RCM Timisoara se alatura demersului de sustinere a Spitalului Louis Turcanu
Citiți principiile noastre de moderare aici!