Tinerii demorat-liberali au împărţit pachete cu produse alimentare (paine, conserve, produse de patiserie și apă) tuturor celor 450 de persoane ce iau masa la Cantina de ajutor social din Timișoara, iar celor ce au purtat nume de floare le-au fost oferite cadouri surpriză.
„Aceasta acțiune își are originile încă din anul 2010 când OTPDL Timișoara, ca urmare a crizei de sânge de la nivel național, a desfășurat o campanie de donare în urma căreia s-a reușit, pe lângă faptul ca au fost ajutate persoanele aflate în suferință in momentul respectiv, să fie strânsă o bună parte din fondurile necesare desfășurării acţiunii de astăzi”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PDL Timiş, Oana Gaita.
Alături de tineri s-au aflat şi mai multe personalităţi locale ale partidului, printre care senatorul Gheorghe David şi consilierii locali Ovidiu Ciuhandu şi Sandu Ştefan.
Sâmbătă, de la ora 16, la Muzeul Satului din Timişoara se va desfăşura o altă acţiune cu ocazia sărbătorilor pascale. Femeile democrat liberale au organizat pentru copii (şi nu numai) jocuri şi concursuri tematice, spectacol de teatru, etc.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!