Chiar dacă bulevardul Liviu Rebreanu – Dr. Iosif Bulbuca a fost cârpit de mai multe ori în ultimii ani după terminarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare pe care le-a efectuat societatea Confort, traversarea acestei artere este în continuare un adevărat coşmar pentru şoferi.
Oficialii municipalităţii spun că lucrarea este încă în garanţie, până în 2014, şi că au transmis mai multe notificări către societatea în cauză prin care au cerut să se intervină pentru remedierea problemelor.
„Pe Liviu Rebreanu, din păcate nu s-a răspuns solicitărilor noastre de a se interveni. Sunt o mulţime de notificări pe care le-am făcut către firma Confort. Ieri am transmis o ultimă notificare, prin care am comunicat firmei Confort că dacă nu intervine de luni vom interveni noi, cu o altă firmă, şi vom cere firmei Confort să deconteze cheltuielile pe care le vom face”, a afirmat, vineri, primarul Nicolae Robu. Edilul spune că este la curent cu situaţia în care se află această importantă arteră a Timişoarei, mai ales că trece zilnic pe acolo în drum spre casă.
Cât despre colaborarea cu societatea patronată de Georgică Cornu, Robu a afirmat că până acum Confortul, deşi se află în insolvenţă, şi-a respectat angajamentele contractuale, edilul dând ca exemplu realizarea noii pieţe din Iosefin, în jurul căreia au început recent… să se surpe trotuarele.
În cazul bulevardului Rebreanu – Bulbuca, reprezentanţii societăţii care s-au ocupat de ”modernizare” dau vina pentru problemele actuale, din spusele primarului, pe fosta administraţie Ciuhandu.
Robu spune că, pentru a se putea interveni cu altă firmă dacă nu o va face Confortul, a declarat… ”situaţie de forţă majoră” în cazul Rebreanu – Bulbuca.
„La bulevardul Rebreanu, respectiv la porţiunea numită acum Dr. Iosif Bulbuca, din păcate societatea nu a intervenit, deşi a fost notificată de noi în repetate rânduri. Îmi pare foarte rău de cetăţenii care trec pe acolo – şi este o zonă foarte circulată -, desigur că ei nu vor fi mai puţin supăraţi să audă explicaţia pe care eu o dau, le înţeleg supărarea, dar chiar nu am nicio vină. Acum intervenim cu riscul acesta, este o lucrare în garanţie, intervenim noi în locul firmei care are garanţia şi cerem firmei să ne plătească tot ce cheltuim acolo, la aşa ceva ajungi numai în situaţie de forţă majoră. Or, am declarat forţa majoră (…) Fiind în garanţie nu poţi să vii cu altă firmă decât într-o situaţie de forţă majoră, or acum suntem în măsură să declarăm forţa majoră. Am avut şi discuţii directe telefonice (n.r. – cu reprezentanţii Confort), mi-au promis că vor interveni, s-au plâns şi că, la vremea lucrărilor, primăria i-ar fi obligat să fie de acord cu anumite spargeri transversale pentru realizarea de racorduri de utilităţi şi că unele dintre aceste şanţuri care apar în asfalt s-ar datora şi lucrărilor de atunci, dar mi-au promis că vor interveni. (…) O primă intervenţie au făcut, în februarie au intervenit (…) acum sunt şanţuri adevărate”, a constatat Robu.
Am încercat să aflăm de la reprezentantul Confort, Georgică Cornu, când se va interveni, având în vedere numeroasele plângeri venite din partea şoferilor care îşi distrug maşinile pe Rebreanu şi Bulbuca. „Nu ştiu să vă spun acum, cred că se va interveni, ai mei cred că au şi intervenit. Nu sunt documentat acum, sunaţi peste jumătate de oră, dacă nu aveţi un subiect mai important…”, ne-a declarat Cornu. Am revenit peste o jumătate de oră, când reprezentantul societăţii a dat asigurări că mâine se vor face din nou reparaţii pe artera respectivă.
Slalom printre fisuri in asfalt pe bulevardul Rebreanu – Bulbuca
Citiți principiile noastre de moderare aici!