Epopeea vânzării bordelului Șari Nani a început prin 2014, când proprietarii au scos clădirea din cartierul Elisabetin la vânzare. Consilierii locali ai Timișoarei ba au vrut să-l cumpere, ba nu au mai vrut să-l cumpere, ba au vrut să cumpere doar o bucată din clădire, ba nu mai vor deloc.
Proprietarii clădirii de pe str. Romulus nr. 32 vin iarăși în fața consilierilor locali, care au în discuție, la ședința de vineri, un „proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune la intenția de înstrăinare a apartamentului Restaurant, aferent imobilului situat în Timișoara, strada Romulus nr.32, etaj subsol și parter (…), la prețul de 180.000 euro”.
„Spațiul alimentație publică – restaurant are o suprafață utilă de 464,34 mp și este compartimentat astfel: hol intrare, grup sanitar, 4 săli, sală de protocol, bar, 2 coridoare, bucătărie, spălătorie, 2 garderobe, camere frig, birou, 2 magazii, 2 grupuri sanitare, coborâre la subsol, gradină de vară (terasa acoperită), iar la subsol: 3 săli de mese, bar, 2 coridoare , hol intrare, 10 magazii și 674/1250mp teren în proprietate, deține 53,93% p.c.i generale ți 67,73% p.c.i ale Corpului A”, se arată în proiectul de hotărâre ce ajunge în atenția consilierilor locali.
Pentru exact același spațiu, aleșii municipali și-au exercitat dreptul de preemțiune în urmă cu doi ani, însă prețul cerut era mult mai mic. De data aceasta funcționarii publici din primărie spun că imobilul „nu prezintă interes pentru desfășurarea unor activități de interes public”.
„Menționăm ca petentul a mai solicitat exprimarea dreptului de preemțiune și în anii precedenți 2016, respectiv 2017, când prețul cerut era de 120.000 euro. Din analiza documentelor depuse, imobilul se prezintă în aceeași stare; deși nu a fost reabilitat, prețul a crescut, ajungând la 180.000 de euro”, se mai arată în documentație.
Epopeea Șari Neni
Proprietarii clădirii istorice au încercat să vândă fostul bordel priăriei pentru prima dată în aprilie 2014. Aleșii locali au decis atunci că nu merită investiția, suma cerută de proprietari fiind de 220.000 de euro.
În luna mai a anului 2016, Șari Neni a ajuns pentru a doua oară pe mesele consilierilor locali, care și-au exprimat atunci acordul ca municipalitatea să cumpere imobilul de pe str. Romulus cu 120.000 de euro. Era vorba despre 564,87 metri pătrați, suprafață utilă.
Câteva luni mai târziu, în septembrie 2016, aleșii s-au răzgândit. Atunci, pe mesele consilierilor locali s-au aflat două proiecte, după ce proprietarii au recompartimentat spațiul și au cerut 180.000 de euro, în total. Un proiect viza un spațiu de alimentație publică – restaurant, cu o suprafață de 464 de metri pătrați, pentru care se cereau 120.000 de euro, iar altul viza un spațiu de alimentație publică – magazii, cu o suprafață de 100,5 metri pătrați, pentru care se cereau 60.000 de euro. Consilierii locali au decis atunci că nu mai vor să cumpere fostul bordel.
În urmă cu exact doi ani, mai exact în februarie 2017, proprietarii – Daniel Gheorghe Petromaneanț, Manuela-Delia Bîlc și Marin Bîlc – au mers la primărie tot cu două proiecte. Prețul era identic cu cel din septembrie 2016: 180.000 de euro. Aleșii au decis atunci să-și exercite dreptul de preemțiune pentru un singur proiect, cel care făcea referire la „imobilul de pe str. Romulus nr. 32, spațiu alimentație publică – magazii, 464,34 mp, la prețul de 120.000 de euro”. Aceasta, deși proiectul inițial era pentru neexercitarea dreptului de preemțiune. Aleșii municipali și-au schimbat părerea după o intervenție a consilierului Simion Moșiu, care a spus că spațiul s-ar preta pentru un centru de zi sau pentru demolare și amenajarea de locuințe pentru tineri. Tot Moșiu a insistat și în primăvara lui 2016 pentru cumpărare.
Primarul Nicolae Robu credea și el la acea vreme că „merită” cumpărat fostul bordel, dar cel de-al doilea spațiu – spațiu alimentație publică/magazie, 100,53 mp, oferit PMT la prețul de 60.000 de euro – era văzut drept „o șmecherie a proprietarului”.
„Eu suspectez că este o șmecherie a proprietarului. Ei cer mult pentru al doilea spațiu. În mod normal, ar trebui să se calculeze o medie ponderată și să vedem cât rezultă prețul pe metru pătrat. Pentru că nu cred că e în altă parte acea magazie, e același număr de imobil. Prețul total a fost 120.000, când nu erau dezmembrate cele două. Acum, pe aceeași suprafață, după ce noi am cerut să se facă dezmembrarea pe cele două componente, trebuie să plătim 180.000 de euro. Acum ne cere mai mult decât data trecută. Au văzut că este interes și au săltat prețul”, a explicat Robu.
Potrivit Wikipedia, proprietara bordelului era Földessy Charlotta – Șarlota. Sub paravanul unui restaurant cochet și intim, bărbații găseau acolo tot ce doreau, la servicii impecabile și cu o ofertă prezentată în albume cu fotografii realizate de un fotograf profesionist. Localul a fost desființat după cel de-al Doilea Război Mondial, iar pe vremea comunismului a funcționat ca un bufet, iar apoi a fost transformat în restaurant.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1786075″]
[related-post post_id=”1698204″]
[related-post post_id=”1648251″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!