Este sezonul gripei şi aceşti medici ar trebui să facă zilnic triajul epidemiologic al copiilor. Apariţia primelor cazuri de gripă în ţară şi faptul că este perioada în care, anual, numărul acestor afecţiuni creşte foarte mult, face ca medicii de familie din judeţ să monitorizeze atent orice suspiciune. În paralel, medicii şcolari trebuie să efectueze zilnic triajul epidemiologic al copiilor, astfel încât orice caz de îmbolnăvire să poată fi scos la timp din comunitate, trimis către medicul de familie care, la rând lui, îndrumă pacientul către un spital de boli infecţioase.
Din păcate, numărul medicilor şcolari în Timiş este de 30, dintre care 27 sunt în Timişoara şi doar trei în judeţ, în timp ce numărul unităţilor de învăţământ din Timiş este de aproape 700. În ultima săptămână, raportările medicilor de familie din Timiş arată o uşoară creştere a numărului de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii şi a pneumoniilor.
”În ultima săptămână au fost internate peste o sută de cazuri diagnosticate cu infecţii acute ale căilor respiratorii şi alte 54 de cazuri de pneumonii au necesitat internare. Nu avem nici o confirmare de gripă în Timiş până la această oră. Restul cazurilor se înscriu în numărul obişnuit pentru această perioadă”, explică dr. Viorica Dumitru, director coordonator adjunct de sănătate publică al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş. Aceasta confirmă faptul că numărul de cabinete şcolare în judeţ este insuficient, şi precizează că medicii de familie sunt cei la care trebuie să se prezinte copiii în cazul unor afecţiuni specifice sezonului. Până când legile sistemului sanitar din România vor permite autorităţilor locale să angajeze mai mulţi medici, cei care trebuie să fie atenţi şi responsabili cu sănătatea copiilor sunt în primul rând părinţii, care nu trebuie să mai ducă micuţii în comunitate atunci când observă că aceştia sunt bolnavi şi să se adreseze imediat medicului de familie.
Până la aceasta dată, la nivel naţional au fost confirmate un număr de 16 cazuri de gripă, din care 13 cazuri cu tulpină A/H1N1, 2 cazuri cu tulpina de tip B şi 1 caz cu tulpina A/H3N2.
Delia S. Barbu
Citiți principiile noastre de moderare aici!