Festivalul va avea loc marți, 23 aprilie, de la ora 17, la Giroc. Festivalul „În glas de toacă” se va desfășura în jurul bisericii parohiale, iar la eveniment vor participa tineri dornici să bată toaca, dar și să învețe de la cei mai în vârstă, care au dobândit experiență în mănăstiri sau în satele lor. Invitate vor fi și călugărițele de la Mănăstirea Timișeni-Șag. Participanții vor primi în dar o pereche de ciocane de lemn. După ce se va bate toaca, evenimentul va continua cu slujba deniei ce se va oficia în lăcașul de cult al parohiei.
„Acest festival din Săptămâna Mare vine să ne aducă aminte atât de patimile Domnului Iisus Hristos, de cuiele bătute cu ciocanele în palmele și picioarele Sale, cât și de lecția de iubire necondiționată oferită umanității de Mântuitorul Hristos. Totodată se mai urmărește continuarea tradițiilor de Sfintele Paști și transmiterea lor prin Biserica generațiilor viitoare”, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Timișoarei.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Timișoarei în colaborare cu Primăria Giroc și parohia ortodoxă din localitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!